Joe Biden, primul discurs la ONU ca președinte al SUA

Publicat: 21 sept. 2021, 19:04, de Laura Macovei, în ACTUALITATE , ? cititori
Joe Biden, primul discurs la ONU ca președinte al SUA

În primul său discurs în fața Adunării Generale a ONU în calitate de președinte al SUA, Joe Biden a spus că e necesară cooperarea între aliați, pentru că „lumea se confruntă cu un deceniu decisiv”.

Mesajul său vine într-un moment în care au crescut tensiunile între SUA și aliații său, după retragerea din Afganistan. Totodată, discursul liderului de la Casa Albă are loc într-o perioadă de tulburențe în ceea ce privește relația transatlantică, ca urmare a scandalului submarinelor, potrivit BBC News.

Cea de-a 76-a Adunare Generală a ONU are loc în contextul unei crize climatice de amploare și pe fondului unui nou val al pandemiei de COVID-19. 

Confirm CNN, Joe Biden le-a propus liderilor globali o cooperare globală în ceea ce privește pandemia și problemele de mediu, subliniind că „succesul tuturor este legat și rezolvarea acestor probleme”.

Principalele declarații ale președintelui american Joe Biden: 

  • Indiferent cât de provocatoare sau cât de complexe sunt problemele cu care ne vom confruntăm, guvernarea pentru popor este vitală pentru toți cetățenii.
  • Statele Unite și alți aliați săi occidentali vor rămâne parteneri vitali.
  • Mai mult ca niciodată, securitatea, prosperitatea și chiar libertățile noastre sunt interconectate. 
  • Președintele Biden a declarat că SUA trebuie să rămână vigilentă împotriva terorismului global, cât și împotriva celui intern. 
  • Lumea de astăzi nu mai este lumea din 2001, iar Statele Unite ale Americii nu mai sunt aceeași țară precum era atunci când a fost atacată pe 11 septembrie 2001, acum 20 de ani. În prezent suntem mai bine echipați pentru a detecta și a preveni amenințările teroriste și ne-am dezvoltat mai mult capacitatea de respinge și de a răspunde amenințărilor. 
  • Vom face față amenințărilor teroriste care apar astăzi și care vor apărea în viitor, printr-o gamă largă de instrumente disponibile, inclusiv prin colaborarea cu partenerii noștri locali, astfel încât să nu mai fie nevoie să fim atât de dependenți de campanii militare de dimensiuni foarte mari.