Mitul „lucrului în echipă” nu prea se verifică. Ce spun angajații

Jumătate (52%) dintre angajaţi consideră că au rezultate mai bune atunci când lucrează singuri, arată un sondaj realizat pe platforma BestJobs printre utilizatorii serviciilor Grow, iar 23% nu găsesc nicio diferenţă între rezultatele obţinute individual sau în echipă, în timp ce 25% ar prefera să împartă sarcinile cu colegii.

Compania menţionează într-un comunicat că lucrul de la distanţă a devenit normalitate pentru multe dintre companii, într-un context în care regulile pe piaţa muncii au fost adaptate pentru a pune pe primul loc siguranţa angajaţilor. Angajaţii au fost şi ei nevoiţi să adopte un nou stil de lucru, scăzând interacţiunile cu colegii şi rezolvând sarcini pe cont propriu.

Serviciile Grow din cadrul platformei BestJobs includ programe de mentorat, coaching şi wellbeing şi se celor care vor să îşi dezvolte competenţele soft şi să evolueze în carieră.

Conform sursei citate, abilitatea oamenilor din companii de a conduce echipe în această perioadă de muncă de la distanţă a fost supusă unui test dificil.

56% au încercat să îşi ghideze oamenii către soluţii la probleme

Astfel, conform sondajului realizat în rândul utilizatorilor din ultimul an şi jumătate, 56% au încercat să îşi ghideze oamenii către soluţii la problemele lor, adresându-le întrebări ajutătoare, în timp ce 28% au preferat să le spună direct ce să facă. Când vine vorba de coordonarea unui proiect, managerii se simt responsabili să ia ei deciziile, aşa cum declară 70% dintre ei, după ce 61% spun că reuşesc cu uşurinţă să ajungă la o direcţie comună cu membrii echipei. 83% se mândresc cu evaluări pozitive din partea colegilor cu privire la abilităţile lor de leadership şi project management.

În ceea ce priveşte luarea deciziilor, angajaţii respondenţi se declară adevăraţi team-players, 60% dintre ei spunând că ar respecta o decizie luată la nivelul echipei chiar şi atunci când nu corespunde cu părerea lor. În plus, tot 60% s-ar oferi să îşi ajute un coleg chiar şi dacă acest lucru nu ar funcţiona în favoarea lor. Flexibilitatea cu care a venit lucrul de la distanţă a adus schimbări semnificative în dinamica echipelor.

Chiar şi în ciuda acestui lucru, comunicarea dintre colegi pare că nu a avut de suferit, doar 6% dintre respondenţi spunând că nu ar ţine cont de sfaturi sau păreri privind activitatea lor. 75% sunt de părere că feedback-ul colegilor este foarte important şi de cele mai multe ori, îl cer proactiv. În aceeaşi măsură, 70% sunt dispuşi să ofere îndrumare celorlalţi colegi, atunci când e necesar.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

procuror gheorghe stanciu

Procurorul acuzat de favorizarea nașului într-o rețea de crimă organizată în...

Procurorul Gheorghe Stanciu, acuzat că ar fi favorizat nașul de botez al fiicei sale într-o presupusă rețea de crimă organizată specializată în înșelăciuni de...
Codul spagii la RAR Barlad, descifrat de DNA

Codul șpăgii la RAR Bârlad: „un metru – 50 euro”. Pentru...

Tribunalul Galați a pronunțat o primă sentință într-un proces disjuns din dosarul de corupție de la RAR Bârlad, condamnându-l la 1 ani și 4...