Jurnalistă din Franța reținută după ce ar fi divulgat secrete de stat

Publicat: 21 sept. 2023, 13:43, de Andreea Caraua, în Internațional , ? cititori
Jurnalistă din Franța reținută după ce ar fi divulgat secrete de stat

O jurnalistă din Franța a fost reținută de poliție pe motiv că, în 2021, a publicat un articol în care susținea că Egiptul s-a folosit de serviciile secrete franceze pentru a localiza și a ucide civili.

Marți, 19 septembrie, poliția a percheziționat casa jurnalistei, Ariana Lavrilleux, luând-o ulterior în custodie. Ea a fost interogată de ofiţeri din cadrul serviciului de informaţii francez – Direcţia Generală de Securitate Internă (DGSI), în cadrul unei anchete referitoare la compromiterea securității naționale, potrivit avocatului jurnalistei.

În această dimineață, Arianei Lavrilleux a făcut un anunț pe X (fost Twitter) că este liberă, menționând și că „jurnalismul nu este o crimă”.

Articolul din 2021 a fost scris pe baza unor documente secrete scurse și susținea ideea că autoritățile egiptene s-ar fi folosit de serviciile de informații franceze, care urmăreau teroriști jihadiști, pentru a bombarda și ucide contrabandiști de la granița dintre Egipt ș Libia în 2016-2018. Potrivit jurnalistei, forțele franceze ar fi fost implicate în „cel puțin 19 bombardamente” asupra civililor.

Articolul a fost publict de un site francez de jurnalism de investigație numit „Disclose”. Reprezentanții site-ului au susținut că autoritățile franceze, sub președinția lui François Hollande şi a lui Emmanuel Macron, au fost „informate în mod constant” de personalul de la „mai multe departamente militare”, în ceea ce privește evoluția investigației, însă preocupările lor au fost ignorate.

Disclose a recunoscut că la momentul publicării raportul conținea secrete de securitate națională, dar le-a împărtașit publicului „în numele unui principiu fundamental al democraţiei: dreptul la informare”.

Noţiunea de informaţii clasificate nu poate fi invocată pentru a proteja o campanie de execuţii arbitrare împotriva civililor”, a susținut Disclose. Site-ul a mai menționat că își asumă, prin publicarea articolului, riscul de a „încălca legea”.

În urma publicării articolului, Ministerul fancez al Forțelor Armate a făcut o plângere juridică pentru „încălcarea secretelor apărării naţionale”, dar Amnesty Internațional Franța, împreună cu Organizația Reporteri fără Frontiere și alte grupuri de apărare a drepturilor omului, au contestat arestarea jurnalistei.

Suntem foarte îngrijoraţi”, a declarat Katia Roux de la Amnesty. „A lua în custodia poliţiei o jurnalistă pentru că şi-a făcut meseria, mai mult decât atât, pentru că a dezvăluit informaţii de interes public, ar putea fi o ameninţare la adresa libertăţii presei şi a confidenţialităţii surselor”, a subliniat Karia Roux.

Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ) a cerut eliberarea Arianei, a solicitat abandonarea anchetelor penale împotriva ei și a transmis poliției că ar trebui să nu o mai interogheze pe jurnalistă cu privire la sursele sale de informare. „Jurnaliştii trebuie să poată relata liber despre probleme de apărare şi securitate naţională. Interogarea reporterilor cu privire la sursele lor confidenţiale îi supune la presiuni nejustificate şi ar putea avea un efect de intimidare asupra reportajelor din domeniul apărării”, a declarat Attila Mong, reprezentantul CPJ pentru Europa.