Kadîrov amenință Polonia

Publicat: 29 mai 2022, 12:30, de Nina Marcu, în Internațional , ? cititori
Kadîrov amenință Polonia

Dacă vă era dor de Ramzan Kadîrov, liderul cecen, iată că acesta bagă frumos, vorba vine, capul la poză. Și are și mesaj – postat pe Twitter de un jurnalist BBC, potrivit Newsweek, pe măsură: „Chestiunea Ucrainei este încheiată. Sunt interesat de Polonia. Ce încearcă să obțină Polonia? După Ucraina, dacă primim ordin, în 6 secunde vă arătăm de ce suntem în stare. Mai bine vă retrageți armele și mercenarii”.

Dar Kadîrov nu s-a oprit aici. El a mai spus că Polonia trebuie să-și ceară scuze public și oficial pentru că a rușinat și umilit un ambasador. Este vorba despre Serghei Andreev, care a fost stropit cu vopsea roșie în timp ce depunea o coroană de flori la cimitirul soldaților sovietici din capitala Poloniei. „N-o să trecem cu vederea peste asta, să țineți minte”, a mai avertizat Kadîrov.

Ce i-a picat liderului cecen pe Polonia? Păi, Polonia nu doar că s-a manifestat vocal împotriva războiului declanșat de Putin în Ucraina, ci a și furnizat armament Ucrainei.

Întrebarea care se impune este: Kadîrov doar vorbește și el, chiar dacă ceea ce spune sună a amenințare, sau Rusia ar putea să lanseze un atac asupra Poloniei?