Karate tradițional – pe calea respectului

Publicat: 04 mart. 2024, 16:03, de Cristian Ghica, în SPORT
Karate tradițional – pe calea respectului
Mi-a fost greu să încep articolul. Sunt atât de multe de spus despre Oliwer Dobre. Nu am cunoscut pe nimeni atât de dăruit pentru ceea ce face. Sincer, cu zâmbetul luminându-i fața. Un om plecat de jos, care a ajuns sensei prin perseverență, muncă și stăpânire de sine. Maestru al artelor marțiale, centura neagră 5 Dan. Pentru cine nu știe, Dan este este un rang japonez în artele marțiale, care măsoară nivelul de abilitate al unui luptător.

Sensei Oliwer Dobre, multiplu campion mondial, european, național, pe podium în fiecare an, din 1995

Karate este un stil de viață. Mi-a fost greu să încep articolul. Sunt atât de multe de spus despre Oliwer Dobre. Nu am cunoscut pe nimeni atât de dăruit pentru ceea ce face. Sincer, cu zâmbetul luminându-i fața. Un om plecat de jos, care a ajuns sensei prin perseverență, muncă și stăpânire de sine. Maestru al artelor marțiale, centura neagră 5 Dan. Pentru cine nu știe, Dan este este un rang japonez în artele marțiale, care măsoară nivelul de abilitate al unui luptător.

Începutul în karate

Face sport din clasa a IV-a. Între 1984 – 1989 a făcut lupte greco-romane, cu maestrul Marinescu Florinel. În septembrie 1990 s-a înscris la karate.

„Îmi doream foarte mult să fac karate, dar nu știam cum să plătesc abonamentul. La început, câteva luni, mi-au plătit părinții, dar când nu au mai putut, evitam să mă duc la antrenament când venea ziua scadentă. Pe vremea aia credeam că dacă nu mă duc la antrenament în ziua plății, Sensei uita. Ulterior mi-am dat seama că mă accepta fără plată.”

Din anul 1992 se antrenează cu Sensei Ilie Dobre, centura neagră 7 Dan.

„În fiecare zi eram cu el la sală. Vorbeam numai despre karate. După vreun an și ceva, m-a pus să vorbesc cu copiii. M-a îndrumat spre antrenorat. De atunci, am fost alături de Sensei Ilie Dobre. Mulți au zis că suntem rude, dar a fost doar o potrivire de nume.”

Oliwer a devenit ceea ce este antrenorul lui: Maestru Emerit al sportului românesc, titulatură oferită pentru rezutatele personale obținute internațional, Antrenor Emerit al sportului românesc, titulatură oferită pentru că antrenează elevi care au rezultate internațional și antrenor al Lotului Național de Karate Tradițional.

„Pentru mine asta este o performanță, a legăturii dintre Maestru și Discipol, în sensul că fiecare dintre noi și-a făcut treaba, el ca Maestru, eu ca Discipol. Asta sa numește Tradiție și ea trebuie să continue prin următorul meu Discipol.”

Campion mondial la karate, prima oară, în 1995

„Atunci eram tanc, nu aveam strategie. Dădeam din mâini, din picioare, mă răsuceam și dădeam din nou.”

Din 1995, a urcat în fiecare an pe podium.

„Acum, mă lupt foarte frumos cu cei mai buni, sunt luptele mele preferate. Mai greu e cu cei care nu știu. Îți dă unul o lovitură de nu te vezi, pentru că nu știi de unde vine. Luptă haotic. Cel mai greu e să te bați cu cel care nu știe să se bată. Așa cum eram eu în 1995. Tu, de fapt, trebuie să controlezi un haos, nu știi de unde vine elementul surpriză. Cu un profesionist te lupți pe principii, pe tehnică, îl simți că știe ce face și ești concentrat 100%.”

Oliwer zâmbește. Un zâmbet pornit din starea lui de spirit, care îmi insuflă liniștea și confortul în această lume. De fapt, a zâmbit pe tot parcursul convorbirii.

„Nu să ieși campion este cel mai important. Contează să verifici în competiții dacă planul de acasă îți reușește, dacă fizic, mental și emoțional ești pregătit să înfrunți un adversar redutabil.

Asta presupune o cunoaștere de sine profundă, dacă ai antrenorul care trebuie. Dacă antrenorul nu te sacrifică să iei medalie, ci te pregătește să iei medalie, atunci este cel care trebuie.”

Karate înseamnă echilibru

Este un om jovial, în care nu ghicești un campion mondial la karate. Eu știam de karate din filmele anilor ʾ80 – ʾ90. Dacă făcea un actor șpagatul eram toți convinși că asta înseamnă karate. I-am spus ce știu și l-am întrebat dacă șpagatul este secretul.

„Nu fac sfoara și nici șpagatul. Am probleme cu încheieturile și coloana. Dacă nu am avut mobilitate, am avut stabilitate. Sunt singurul campion mondial care nu lovește cu picioarele. Bine, în 30 de ani, am dat de câteva ori, dar nu contează. Sunt doar pe brațe.”

– Asta înseamnă că ești în inferioritate? l-am întrebat.

„Am pierdut doar câteva lupte în 29 de ani. Pentru că m-am relaxat, după ce am punctat și am ieșit din starea de echilibru, mi-am pierdut concentrarea. Asta este o slăbiciune. Adversarul m-a învins corect. Am învățat cel mai mult din aceste lupte pierdute. Nu pierzi pentru că nu îți folosești corpul la capacitate maximă, pierzi când nu ești stăpân pe tine. Karate înseamnă echilibru.”

Eu zâmbesc în fața adversarului

Incredibil, m-am gândit. Am văzut multe filme în care karatiștii pun accent pe dezvoltarea spirituală, pe combinarea dintre motricitate și suflet și invocă tehnica de luptă ca pe o dezvoltare personală. Mi se păreau desene animate. L-am întrebat dacă simte energia adversarului, când intră în luptă.

„Îmi simt adversarul. Obligatoriu. Eu zâmbesc în fața adversarului. Când zâmbești, nu zeflemitor, îl dezarmezi. Nu te mai urăște. Eu mă ridic deasupra, mă rup de mine și privesc de sus. Când intru pe suprafața de luptă îi scanez toate gesturile, dacă nu găsesc cheia către el, îi urmăresc respirația, inspirația și expirația. Trebuie să acționezi atunci când corpul este inert, nu când are o stare activă. Acționez pe starea de Ki-o.

Ki-o este starea când energia vitală este inactivă, dacă depistezi starea de Ki-o, poți învinge orice adversar.

Starea de Ki-o este fizică și mentală, dacă nu prinzi momentul celor două stări în Ki-o, nu poți învinge adversarul. De exemplu, ca să declanșezi un atac nuclear ai nevoie de două chei să se învârtă în același timp, așa și aici, este starea de dezechilibru fizic și cea de dezechilibru mental, trebuie să le prinzi pe amândouă în același timp.

Dacă nu-i simt nicio stare inactivă, trebuie să-i produc una, de genul, pe românește, te faci că-i dai la picioare, dar îi dai la cap. Trebuie să-l dereglezi mental prima dată și portița este foarte scurtă.”

– Cum adică?

„Imaginează-ți că el este o cetate, nu mai are hrană, apă și trebuie să deschidă porțile să le primească. Scurt, deschide, închide. Poarta se deschide scurt, e vorba de o secundă sau două. Atunci e momentul, trebuie să-l simți, să acționezi rapid. Antrenamentul meu m-a dus până acolo încât îi simt bătăile inimii adversarului. Antrenorul meu mi-a zis să fac salturi energetice în adversar. Nu am înțeles la început. Experiența în luptă te învață.”

„Nu ești în echilibru”

Intram din ce în ce mai mult pe un tărâm necunoscut. Nu mai aveam contact cu realitatea. Îl întreb ce înseamnă să faci salturi energetice în adversar.

„De exemplu, mă uit la tine și simt monturile cum îți presează tâmpla (aveam capul sprijinit în pumn), încep să simt cum îți crește barba pe obraz, îți simt pe umăr marginea tricoului, intru în atitudinea ta și te simt în complexitatea ta. Parcă ai mai multe emoții decât mine. Nu ești pregătit pentru o luptă. Știu și de ce ai emoții. Nu ești în echilibru.”

Nu i-am zis nimic, ce să fac, nu sunt sensei. Eram fascinat.

„Antrenorul mă trimitea în piață și mă punea să intru în energia oamenilor de la tarabă, le simțeam emoția, presiunea; cumpărătorilor, le simțeam greutatea plasei; dacă mergeai pe bicicletă, simțeam cum calci pedala sau cum te jenează șaua. Toate acestea m-au ajutat să-mi studiez adversarul fără să îl văd mișcând.”

Al șaselea simț

– Din ce îmi spui, întrevăd un al șaselea simț…

– Eu nu îl văd așa. Este vorba de antrenament asiduu, dar, dacă mă gândesc, poate ai dreptate. Eu nu sunt un tip spectaculos în luptă, nu fac paradă. Nu intru în lupta adversarului, îl fac pe el să intre în lupta mea. Nu mă consider un tip talentat în karate, am muncit mult și încă mai muncesc. Sensei Ilie Dobre mi-a zis că am har, sunt altfel decât ceilalți luptători. Dar, eu, sunt eu, învăț în continuare. Dacă am har, trebuie să muncesc cu atât mai mult, să ajung la nivelul harului. Nu sunt un talent, sunt un practicant de karate.

„Sunt antrenor din 1995. Le spun părinților că datoria mea de antrenor este să-i fac pe copii să le placă să muncească. Nu să îi fac campioni. Eu le induc starea, îi ghidez pe un drum drept, formez caractere, le arăt calea, ei aleg dacă doresc să fie campioni. Totul este o provocare, eu îi învăț perseverența, seriozitatea și dăruirea, dar mai ales munca.”

Maestru în arte marțiale

„Karate mi-a dat fericire. Eu nu am carte de muncă. Toată lumea vrea ceva de la stat. Artele marțiale m-au învățat să nu aștept nimic. Un samurai nu așteaptă nimic de la nimeni. El slujește oamenii. Un samurai oferă. Dacă aștept ceva, am o slăbiciune. Pentru mine adversarul nu este omul din fața mea, adversarul este situația. Practicantul de karate nu are slăbiciuni. Sunt principii vechi, japoneze, care s-au răspândit în lume. Sensei Dan Stuparu mi-a spus că în momentul în care ies din casă trebuie să am impresia că sunt atacat permanent de un milion de oameni. Asta face parte din antrenament, pentru a te antrena și când nu ești la antrenament, să fii în spiritul artelor marțiale continuu. Eu când merg pe stradă sunt ca o mașină la ralanti, gata oricând să bag în viteză, să trec în hoshin. Asta înseamnă să fii maestru în arte marțiale. Și nu mă refer la bătaie, mă refer la diverse situații de urgență în care se află oamenii pe lângă care treci, sau, ca să fac o parabolă, dacă o muscă îți intră în ochi, trebuie să o prinzi cu pleoapa.”

A râs. Mă gândeam cum de zâmbește și râde mereu când a avut atâtea lupte de-a lungul vieții, dar mi-am dat seama că sunt depășit de situație. Oliwer a ajuns la pragul de autocunoaștere, de înțelegere a lumii, la care ajungi doar dacă urmezi o cale spirituală.

Prin meditație, înveți să-ți golești mintea de gânduri.

„Ca să îți depășești emoțiile, trebuie să fii pregătit fizic. Activitatea mentală crește, poate să dicteze fizicului să execute ceea ce gândești. Partea emoțională se educă doar prin competiție. Cel mai greu este să stăpânești încărcătura emoțională a prietenilor, a rudelor, asta este o altă piatră pe care o cari în spate. Ce fac dacă greșesc, dacă nu reușesc? Prin meditație, înveți să-ți golești mintea de gânduri. Toată lumea zice: Nu te gândi la nimic. Ce înseamnă asta? A nu gândi, înseamnă a nu te opri asupra niciunui gând și atunci intri în starea de vid mental. În starea de instinct primar.”

– Dacă te împiedici, pui mâna sau capul? mă întreabă brusc.

– Mâna, normal!

– Gândești?

– Nu.

„Asta este starea de vid. Acțiunea negândită. Când faci karate repeți o mișcare de un milion de ori și îți intră în instict. Execuți mișcările fără să te gândești la ele. În japoneză se numește hoshin. Acțiune fără gând. Există conștientul, inconștientul, subconștientul și zona de vid. Aici, orice acțiune asupra ta are răspuns imediat. Când intru pe suprafața de luptă, nu mă gândesc la ce am aflat despre adversar, că dă cu piciorul, că are tehnica aia sau cealaltă, intru în vid și acționez conform antrenamentelor mele.”

Oliwer a salvat o femeie de la moarte

„Acum ceva timp, eram în București, de Crăciun, într-o stație de tramvai pe Olteniței. Polei pe jos, aglomerație și în stație și pe trecerea de pietoni. Venea tramvaiul. Un papuc a frânat, că venea cu viteză, a patinat și și-a dat seama că intră în lumea de pe trecere. A virat către scuarul stației de tramvai, era mai înalt și o fi crezut că se oprește în el. Venea spre noi, tangențial pe tramvai. A lovit o femeie care s-a prăbușit în stație și a pus mâinile la cap. Era cu capul între roțile papucului. Șoferul nu a intrat în tramvai pentru că tras de volan. Toate lucrurile acestea s-au întâmplat la secundă. Eram cu un prieten, militar la Beretele Verzi, care a sărit pe capotă și a evitat coliziunea. Eu m-am dat un pas în spate, atent la tramvai și m-am repezit la femeia de pe jos, am tras-o de umeri, s-a răsucit pe șolduri și i-am scos capul de sub roți. Totuși roata papucului i-a trecut peste picioare. Nu a avut nimic, s-a urcat în tramvai și a plecat. Pun acest fapt pe starea de vid, acțiune din instict, conceptul de non-gândire. Hoshin.”

Noi practicăm karate toată viața

 „Noi nu suntem sportivi. Suntem discipoli ai artelor marțiale. Sportivul are o perioadă limită de activitate. La un moment dat se retrage. Noi practicăm karate toată viața. Nu avem pauze. Este un mod de viață. De sărbători, mergem la antrenament, sportivii intră în vacanță. Există și karate sportiv, care funcționează după principiile sportului. Eu vorbesc de ce practic eu, karate tradițional, unde învățăm dincolo de competiție.”

Eu nu m-am considerat un sportiv. Sunt un practicant de arte marțiale, care merge să-și testeze abilitățile într-o competiție. Un profesor nu te poate antrena emoțional, doar lupta poate face asta.”

Mi-a enumerat pe primele degete cele trei componente esențiale: pregătirea fizică, pregătirea mentală și cea emoțională.

„Dacă lovesc cu un deget în perete, mi-aș rupe degetul. Dacă lovesc cu toate trei, aș face o gaură.”

Performanța este să te arunci în pat, nu să te așezi în pat

„Am 150 de medalii pe perete. Nu mă ajută cu nimic când nu pot să mă ridic din pat, cu durerile mele zilnice de încheieturi și coloană. La 50 de ani, performanța este să te arunci în pat, nu să te așezi în pat.”

Campionatele mondiale, care sunt luate în considerare, sunt cele unde participă minimum 22 de țări, din cel puțin 3 continente și minimum 32 de practicanți pe proba individuală. „Dacă nu ești în Anuarul Sportiv Român nu te poți numi un campion veritabil. Sunt, din anul 2003, în Anuarul Sportiv Român, unde intră sportivi care participă numai la campionatele importante.”

Ține un regim bogat în vitamine. Timp de 10 ani a mâncat o dată la 24 de ore, regimul fasting, dar a realizat că o dietă echilibrată este benefică pentru organism.

„Alimentația corectă întărește celula, pentru că trebuie să avem grijă de celule. Se creează un dezechilibru în organism, toată lumea știe, dar nu pune în practică.”

Mi-a povestit că are probleme cu ligamentele și tendoanele de la 14 ani. Acestea se maturizează la 18 ani. Sportivii de performanță sunt considerați bătrâni în jurul vârstei de 30 de ani, din cauza încheieturilor.

„Eram cel mai slab la alergare”

„Tremuram când mă puneam în pat. Până când am început o dietă sănătoasă mă așezam în pat, acum mă arunc în pat. Contează ca organismul să fie în echilibru, să primească ce îi trebuie, să aibă libertate de mișcare.

Am patru hernii de disc, am protruzie lombară, protruzie toracală, am discopatie cervicală, am vertebra sacrală mai jos decât normal. Niciodată nu am putut să alerg 3 kilometri fără durere în zona mijlocului.”

Pentru a participa la campionate, în fiecare zi avea testare fizică. Una dintre probe, testul Cooper, folosit de armata americană, includea alergare 3 kilometri, abdomene, tracțiuni, genuflexiuni.

„Eram cel mai slab la alergare. După 400 de metri trebuia să alerg cu spatele, ca să nu mă doară coloana.”

Nu există performanță fără efort și sacrificii.

Antrenor pe calea respectului – Reido

Acum antrenează. Are un club numit Reido, care înseamnă Calea Respectului. „Rei înseamnă respect și do înseamnă cale. D și O, Dobre și Oliwer. Nimic nu este întâmplător.”

„Sunt singurul antrenor care primește părinți în sala de antrenamente. Fac asta ca să îi îndrept. Pentru că părinții își ceartă copiii, stai cuminte, nu face aia, nu face ailaltă, pune-ți rucsacul la loc, iar eu le zic: alo, treaba asta le-o spuneți acasă, aici le spun eu ce să facă.”

„Părinții trebuie să înțeleagă că și-au adus copiii într-un loc unde învață disciplina și unde se modelează caractere. Nu unde învață să se bată. Unii părinți și-au lăsat copiii pe mâna mea și au perseverat, alții, când copilul a devenit puțin motric, l-au dat la fotbal sau alte sporturi. Am cursanți care merg în competiții, pe care îi educ în spiritul karate tradițional și îi simt că sunt pe calea bună.”

Oss!

Vrea să urce și anul acesta și în 2025 pe podium, ca să ajungă la 30 de ani de podium.

„Bucuria ți-o creezi tu. Sunt relaxat în fiecare zi. Atât timp cât mă culc zâmbind noaptea și mă trezesc zâmbind dimineața, ce-mi mai trebuie? Pe bune?”

Împlinește 50 de ani, pe 29 martie 2024. La mulți ani, Oliwer Dobre!

Oss!