Kevin Spacey, inculpat pentru agresiuni sexuale asupra a trei bărbați

Parchetul britanic a anunțat că actorul Kevin Spacey a fost inculpat pentru agresiuni sexuale asupra a trei bărbați. Faptele s-ar fi petrecut din anii 2000 până în 2013, transmite Closer.

Procuratura Coroanei Britanice (Crown Prosecution Service – CPS) a autorizat urmărirea penală contra Kevin Spacey, 62 de ani, penru patru capete de acuzare privind agresiuni sexuale asupra a trei bărbați, a anunțat șefa special crime division a CPS într-un comunicat.

În continuare, alte acuzații se adaugă la adresa fostului erou principal al serialului House of cards, filmat chiar de unul dintre cei care a făcut plângeri la adresa lui Spacey. Șefa special crime division a CPS a oferit mai multe informații despre aceste acuzații, subliniind că actorul a fos acuzat, de asemenea, de întreținrea de relații sexuale fără consimțământ cu o persoană.

Printre cele patru capete de acuzare figurează o dublă inculpare asupra aceleași victime, cu fapte care s-ar fi produs în 2005. Trei ani mai târziu, Kevin Spacey ar fi făcut o a doua victimă, a treia inculpare pentru raporturi sexuale fără consimțământ. Cea de-a patra inculpare se referă la fapte care ar fi avut loc în aprilie 2013 într-o localitate din sud-vestul Regatului Unit .

Acuzațiile la adresa lui Kevin Spacey au devenit publice ca urmare a valului MeToo din cinematografie. Ca urmare a acestor mărturii, actorul a pierdut rolul principal din House of cards. De asemenea, el a fost obligat să plătească 31 de milioane de euro despăgubiri către MRC, firma producătoare a serialului House of cards, din cauza pierderilor pricinuite de scandalul ce-l privește pe Spacey.

Actorul, care a câştigat un Oscar pentru cea mai bună interpretare masculină cu rolul din “American Beauty” şi respectiv un Oscar pentru rol secundar cu “The Usual Suspects”, a respins toate acuzațiile.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Singurele documente care îți vor trebui pentru a putea călători în ”Air Schengen”, începând cu 31 martie

De ce documente vei avea nevoie pentru a putea călători în...

Începând din noaptea de duminică spre luni, România va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și cele maritime. Românii care vor călători cu...

PNL şi PSD merg cu candidați separați la alegerile pentru șefia...

Dacă pentru Primăria municipiului Braşov, PNL şi PSD s-au pus de acord și au un candidat comun, nu același lucru se întâmplă și în...