Kim Jong Un distribuie medicamentele de Covid cu militarii înarmați

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a dispus mobilizarea imediată a armatei pentru a rezolva problemele „rezervelor de medicamente” în capitala Phenian, în timp ce opt noi decese cauzate de „febră” au fost înregistrate în Coreea de Nord, la patru zile de la anunţul oficial privind primul caz de COVID-19 în această ţară.

Epidemia, care, potrivit lui Kim Jong Un, provoacă „mari bulversări”, loveşte o ţară al cărei sistem de sănătate este unul dintre cele mai proaste din lume, informează agenția nord-coreeană oficială de presă KCNA.

Coreea de Nord nu dispune de niciun vaccin împotriva COVID-19 şi de niciun medicament antiviral şi nu poate desfăşura nicio campanie de depistare în masă.

Conform KCNA, Kim Jong Un s-a plâns duminică, în cadrul unei reuniuni de urgenţă a biroului politic, că „ordinele nu au fost corect executate încă şi că medicamentele nu au fost furnizate corect în farmacii”.

Iar farmaciile nu au respectat ordinul de a rămâne deschise non-stop, a adăugat el.

„Responsabilii guvernamentali şi serviciul public de sănătate care au ca sarcină aprovizionarea nu şi-au suflecat mânecile şi nu au înţeles criza actuală, mulţumindu-se să vorbească despre spiritul de dăruire în serviciul poporului”, a mai declarat liderul unic.

Peste 1,2 milioane de cazuri de Covid în Coreea de Nord

Conform agenţiei oficiale de presă, bilanţul total este de 1.213.550 de cazuri de febră, 50 de decese şi cel puţin 564.860 de persoane sub tratament.

Regimul nord-coreean a spus că principala cauză a numărului mare de decese este „neglijenţa” oamenilor în „luarea de medicamente”, pe fondul lipsei de cunoştinţe în privinţa variantei Omicron a coronavirusului şi a tratamentului corect, potrivit Reuters.

La Seul, preşedintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a declarat că ţara sa va depune toate eforturile pentru a ajuta Coreea de Nord să lupte cu epidemia de COVID-19, spunând că poate furniza vaccinuri împotriva COVID-19 şi alt fel de sprijin medical dacă Phenianul acceptă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole