Klaus Iohannis a discutat cu președintele Azerbaidjanului despre diversificarea surselor de gaze naturale și electricitate

Publicat: 15 mart. 2022, 18:06, de Puterea.ro, în Energie , ? cititori
Klaus Iohannis a discutat cu președintele Azerbaidjanului despre diversificarea surselor de gaze naturale și electricitate

Președintele Klaus Iohannis a discutat cu omologul său azer, Ilham Aliev, despre „creșterea securității energetice prin diversificarea surselor de gaze naturale și electricitate”.

„Discuție telefonică foarte bună cu președintele Azerbaidjanului Ilham Aliev privind întărirea și extinderea Parteneriatului Strategic România – Azerbaidjan în toate domeniile de cooperare, în contextul în care sărbătorim 30 de ani de relații diplomatice.

Am discutat cu președintele Ilham Aliev consolidarea cooperării noastre energetice pentru a mări securitatea energetică prin diversificarea surselor de gaze naturale și electricitate. Am mulțumit președintelui Ilham Aliev pentru deschiderea sa în susținerea eforturilor noastre în aceste domenii”, a transmis, printr-un mesaj pe Twitter, președintele Klaus Iohannis.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, spunea, în urmă cu o săptămână, că Europa și România se uită pentru diversificarea resurselor și a rutelor de aprovizionare și că Azerbaidjan este o sursă și o rută de aprovizionare cu gaze naturale, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina.

„Cu guvernul Greciei am vorbit și am pus în discuție interconectorul între Grecia și Bulgaria pentru a operaționaliza coridorul vertical pentru a avea acces și la gazul azer și la terminalele LNG din Grecia și din Turcia. Diversificarea surselor de aprovizionare este o prioritate pentru România și pentru Europa. Ne uităm la toate rutele și sursele de aprovizionare”, a explicat Popescu.