Klaus Iohannis: Este bine că fiecare stat european poate decide mixul energetic folosit

Preşedintele Klaus Iohannis spune că este bine că mixul energetic este decis la nivelul fiecărei ţări europene, arătând că România va extinde capacitatea Centralei de la Cernavodă şi probabil într-un timp relativ scurt vor exista şi centrale nucleare mici şi modulare.

„Este un lucru cunoscut şi cred că este bine că mixul energetic este la decizia naţională, deci fiecare stat decide ce fel de mix energetic promovează şi foloseşte pentru a satisface nevoile populaţiei şi ale economiei naţionale.

Noi, în România, am decis să investim şi în energie regenerabilă, dar şi în energie nucleară civilă, şi vom face acest lucru, vom extinde capacitatea Centralei de la Cernavodă, probabil vom avea într-un timp relativ scurt centrale nucleare mici, modulare, care pot fi folosite pentru completarea nevoii reţelei electrice.

În acelaşi timp, prin PNRR se finanţează energia verde, vom avea regenerabile şi cu siguranţă vom avea un aport din ce în ce mai mare şi pe hidrogen. Dacă alte state au alte abordări noi, respectăm acest lucru, nu cred că ar fi util ca mixul energetic să fie stabilit la nivel european şi să devină obligatoriu, fiindcă fiecare stat are un interes naţional şi are oportunităţi naţionale, unii au mai mult vânt, alţii au mai multă energie hidro, alţii preferă să investească în nuclear, însă important este să avem o piaţă energetică europeană puternică, să avem energie disponibilă la preţuri stabilite într-un mod inteligent şi transparent, în aşa fel încât să nu se repete situaţia în care suntem acum, când o dependenţă puternică de un singur furnizor ne-a dus practic într-o criză energetică”, a spus Iohannis, în conferinţa comună cu premierul Belgiei, Alexander De Croo, conform Agerpres.

Oficialul belgian a precizat că ţara sa a luat decizia să prelungească funcţionarea centralelor nucleare.

„În această situaţie trebuie să te poţi diversifica cât mai mult posibil, chiar şi să faci nişte alegeri deliberate de a te deconecta de Rusia. Este o strategie pe care trebuie să o punem în aplicare pas cu pas şi durează. Sigur, sunt nemulţumiri că facem treaba asta pas cu pas, însă să nu subestimaţi impactul a ceea ce facem, impactul a ce fac toate ţările europene în deconectarea lor de sursele de energie din Rusia. Acest lucru va avea un impact foarte puternic asupra economiei Rusiei şi pe bună dreptate, zic eu. Este vorba de o alegere strategică.

La nivel decizional european, factorul de energie nucleară nu este ignorat, face parte şi el din mix, energia nucleară în momentul de faţă face parte din acest mix şi investim pe mai departe în crearea de unităţi nucleare mai mici şi modulare”, a afirmat el.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...

Crește numărul de șefi în instituțiile publice: Boloș a dat undă...

Recent, ministrul Marcel Boloș a anunțat o decizie controversată referitoare la creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice de la 8% la...