Iohannis: Trebuie să continuăm coordonarea eficientă și să demonstrăm o unitate vizibilă în timpul acestei crize

Publicat: 17 feb. 2022, 16:43, de Puterea.ro, în News , ? cititori
Iohannis: Trebuie să continuăm coordonarea eficientă și să demonstrăm o unitate vizibilă în timpul acestei crize

Klaus Iohannis a declarat că riscurile pentru securitatea europeană sunt în continuare la un nivel critic. Acesta face apel la unitate și coordonare în Uniunea Europeană. El a făcut această declarație în contextul tensiunilor de la granițele Ucrainei și în condițiile în care liderii statelor UE discută astăzi zi la Bruxelles despre Rusia.

Riscurile pentru securitatea europeană sunt în continuare la un nivel critic. Trebuie să continuăm coordonarea eficientă și să demonstrăm o unitate vizibilă în timpul acestei crize, care să sporească securitatea întregii zone euro-atlantice”, a scris pe Twitter șeful statului.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că Europa „speră la tot ce e mai bun” dar în acelaşi timp „e pregătită pentru tot ce e mai rău”, în ceea ce priveşte un posibil atac al Rusiei împotriva Ucrainei.

În cazul în care Kremlinul alege violenţa împotriva Ucrainei, răspunsul nostru va fi unul puternic şi unit”, a spus şefa Comisiei Europene, într-un discurs rostit în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.