Kövesi, despre Pfizergate: „E nevoie de mai mult decât promisiuni și tăcere la Bruxelles”
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/12/Kovesi.jpg)
Criza de capacitate din justiția belgiană riscă să afecteze întreaga Uniune Europeană. Laura Kövesi, șefa Parchetului European, acuză Belgia că a devenit o „placă turnantă a criminalității financiare”, în timp ce autoritățile naționale se luptă cu lipsa acută de personal, dosare sensibile și acuzații de amatorism, se arată într-un articol Euractiv.
Belgia, gazda instituțiilor europene și punct nodal al deciziilor UE, se confruntă cu un val de critici dure venite chiar din interiorul Uniunii. Polițiștii și magistrații care ar trebui să investigheze cazurile de corupție și fraudă cu fonduri europene sunt pur și simplu copleșiți de numărul de dosare și de lipsa resurselor.
Ministrul belgian de Interne, Bernard Quintin, a recunoscut în fața Parlamentului că situația este gravă: doar 35 de agenți lucrează la combaterea criminalității economice și financiare organizate, iar jumătate dintre aceștia sunt deja ocupați cu anchetele EPPO – Parchetul European condus de Laura Kövesi. Unitatea anticorupție are la nivel național doar 64 de anchetatori.
În ciuda declarațiilor oficiale care promit acțiuni ferme, tonul Laurei Kövesi a fost mult mai dur. Într-un interviu recent acordat presei belgiene (De Standaard și Le Soir), aceasta a declarat că Belgia a devenit o platformă pentru rețelele de criminalitate financiară organizată și a numit reacția autorităților belgiene „o glumă”. „Nu mai este doar o problemă belgiană”, a spus Kövesi. „În calitate de gazdă a instituțiilor europene, Belgia are o responsabilitate specială.”
EPPO investighează în prezent 79 de dosare, multe dintre ele cu miză politică uriașă: „Pfizergate”, un caz în care ar fi implicată Ursula von der Leyen, dar și fraude cu fonduri europene comise de membri ai Parlamentului European, inclusiv din grupurile PPE, ID și alți eurodeputați.
Justiție cu frâna trasă
Criticile nu vizează doar lipsa de resurse, ci și modul în care justiția belgiană gestionează aceste dosare. Calitatea anchetelor și scurgerile de informații către presă au provocat reacții inclusiv în Parlamentul European, unde președinta Roberta Metsola s-a angajat să revizuiască procedurile de ridicare a imunității parlamentare, în contextul acuzațiilor că reputația unor eurodeputați este compromisă de dosare nesusținute și comunicate premature.
Partidele mari din Parlamentul European – PPE, socialiștii și liberalii – au cerut recent autorităților belgiene să își întărească dosarele și să prezinte probe solide, în contextul anchetei „Huawei-Gate”.
Pe fundal, planează și eșecul gestionării scandalului „Qatargate”, izbucnit în 2022 și nejudecat nici astăzi din cauza unor contestații procedurale care au blocat ancheta.
Alarmă externă, paralizie internă
Oficialii belgieni recunosc în culise că țara nu mai poate face față singură acestui volum de anchete internaționale. Fostul premier Alexander De Croo a susținut în 2024 extinderea competențelor EPPO, iar ideea capătă tot mai mult sprijin în Parlamentul European, în cadrul discuțiilor privind o reformă a arhitecturii europene antifraudă.
Un raport al OCDE din 2024 a fost devastator pentru sistemul judiciar belgian: din 2016, doar trei condamnări pentru corupție transnațională, nicio companie sancționată și multe achitări cauzate de întârzieri procedurale. Judecătorii de instrucție gestionează în medie 150 de dosare, iar doar trei procurori federali se ocupă de corupția internațională – o sarcină „nesustenabilă”, potrivit magistraților.
În replică, purtătorii de cuvânt ai miniștrilor de Interne și Justiție din Belgia au declarat că se vor intensifica recrutările și că s-au făcut „eforturi semnificative” pentru a moderniza unitățile specializate. Totuși, ei au recunoscut că investigatorii sunt greu de recrutat și reținut.
Europa privește cu atenție spre Belgia. Nu doar pentru că acolo sunt instituțiile UE, ci pentru că acolo se joacă și credibilitatea luptei împotriva corupției la nivel european. Iar timpul pentru scuze a cam trecut.