L-am visat pe Borcea

L-am visat pe Borcea… Astea au fost, serios, primele cuvinte pe care le-am auz… Nu, staţi! Nu eu l-am visat pe Borcea. De păcatu’ ăsta m-a ferit Ăl de sus.

L-a visat o vecină d-ale mele, doamna Anton. Alea de mai sus au fost primele cuvinte pe care mi le-au auzit urechile, când m-am întâlnit, mai adineauri, cu ea. Acuma, drept să vă spun, când am văzut că, inevitabil, eu şi doamna în cauză vom da nas în nas pe aleea blocului, am vrut să intru la altă scară. Ori să fac stânga-mpre’ şi să mă duc de unde tocmai veneam. Căci, recunosc, recunosc, ce mai, aseară, având o sărbătoare în familie, la noi a fost cam gălăgie.

Hai să zic drept, a fost cam zgomot. Mă rog, chiar larmă, dacă e să n-o dau cotită. Noi, ai noștri am fost, fără alte implicări ori… ajutoare din afară, dar, na… Mai o muzică, mai o zbenguială de copii, mai un vorbit tare, mai o zgâlțâială de oale pe la bucătărie, ca la vreme de paranghelie… Ce mai, se adună. Şi, am fost convinsă că, doamna în cauză, o venerabilă purtătoare de peste, cred, 80 de ani, pe umeri, mă va lua la refec serios: „da-ţi-o dracu’ de treabă! Oameni serioşi! Ce exemplu daţi la ăia mai tineri?” Iiiiiiiiii… Plus că, pe când aveam eu o cremă pentru o prăjitură, pe foc, deci aflându-mă la bucătărie, cu geamul dat de perete, am fost martora unei discuţii şi, pe cuvânt, am comis-o iar.

Doamna Anton certa o fetiţă care se zburătăcea pe mâzga noroioasă de pe alee. Dacă n-a fost zăpadă ca pe vremuri, na, se juca și ea prin și cu ce avea. E suficient să ai imaginație și intenție. Fetiţa era ca argintul viu. Şi venerabila doamnă îi zice: „vezi că, dacă mai faci morfoleală p-aci, rămâi mică şi urâtă. De se sperie şi ciorile de tine. Nu vrei să te faci mare şi frumoasă, ca mine?” A fost momentul când am crezut că pic peste aragaz, cu nasul în cremă. De râs. Că doamna Anton, săraca, e miiiiiiiiiică de statură, pipernicită, stafidită, şi, să fiu iertată, nu tocmai poză de pus în ramă, la căpătâiul patului. Cum zice şi poporul, în inegalabila-i înţelepciune: babă frumoasă şi copil cuminte, na, de unde?… Desigur, femeia a văzut şi-a auzit că – şi cum – m-am amuzat de situaţie. Şi, acum, am fost convinsă că, deh, a venit ceasul scadenţei. Asta e, mi-am zis, mi le-asum cu responsabilitate. Duc. Nu m-o face baba asta pe mine. Dar, doamna îmi spune, serioasă: „L-am visat pe Borcea, doamna Marcu!” „Pe Bercea sau pe Borcea?”, întreb, deoarece, din motive de bătrâneţe, femeia nu vorbeşte tocmai clar. Sau, desigur, şi pentru că eu sunt cam surdă. „Ei, Bercea, sare ea revoltată, ce Bercea? Haideţi, doamna Marcu, n-aţi văzut că ăsta e aşa, mai bocciu şi nu e de mine? Borcea e mai cilibiu, mai făţos, cum sunt şi eu!” Acuma, na, are şi ea dreptate… „Şi cum l-aţi visat?”, zic, fericită că discuţia a cotit spre alte laturi, decât cele de care mă temeam eu. „Păi, zice femeia, sărea la mine pe fereastră, uite, taman din teiul ăla de colo!” Şi îmi arată obiectul. Asta… copacul. „Da’, ce, zic, cârcotaşă cum sunt, în loc să mă bucur de visul doamnei, e Tarzan, să sară ? Ori Spartacus? Nu putea să intre pe uşă, ca oamenii?” „Nu ştiu, doamna Marcu, văz că nu putea. La cât a fost mereu toată presa după el, n-a vrut să rişte!” Ete că nu mă gândisem. Deși, acuma, de ce să zic, mi se pare că visatul e într-un con de umbră. Dar ce mă pricep eu la chestiuni borcești… „Aha, am înţeles. Dar ce voia, de ce-a venit? Voia să-i faceţi şosete de lână?” Că doamna mai tricotează una, alta, prin cartier. „Nuuuuuuuuuuu… Ce şosete… Voia să fiu iubita lui!” Vai de capul tău, băi, Borceo! De la Liga Campionilor la… „El voia, dar eu, nu şi nu. Că sunt cuminte, că nu e bine, că mai sunt alte femei în viaţa lui… Şi el… El ştiţi ce-a făcut, de dragul meu? Aproape că m-a luat cu forţa!” „Nu se poate! Ce, e din Vaslui Borcea ăsta, ca să vă ia cu forța? Şi n-aţi chemat organu’? De poliţie, adică…”. „Ei, era un vis, doamna Marcu, ce n-aţi înţeles? Mai stai în vis să chemi organele? Da’ pe urmă a zis să mă-mpace şi mi-a spus că mă duce la Amara!” „Ce mârlan şi pămpălău şi ţopârlan… La Amara?!? Cum la Amara? Că p-alealalte le duce la Miami, în Hawaii, la Paris, în Maldive, Bora-Bora… De-astea…” „Ei, lăsaţi, doamna Marcu, că răposatu’ bărbate-meu nici la Amara nu m-a dus toată viaţa. Dar Borcea, uite că s-a simţit”. Da, de simţit, s-a simţit, aşa e… Omul e simţitor, ce mai, nu pot să neg… „Da’ ştiţi, doamna Marcu, de ce-a ales Amara, să mă ducă? Nu mai avea benzină, na, d-aia nu m-a dus mai departe!” Acuma, şi el, bietul Borcea, adică, na, câtă benzină să tot aibă? Plus că, având atâtea guri pe cap de hrănit, mai renunţă la benzină pentru o acadea, o măslină, o păpuşică pentru ăia mici… Mă uit, discret, la ceas şi consider că e cazul să închei întrevederea. Mai vorbim şi mâine. Sau, când ne-om întâlni. Că, la bloc, vrei, nu vrei, te-ntâlneşti cu tot natul. „Şi, ce-aţi mai făcut? Cu Borcea, vreau să zic. A fost gentil până la capăt sau v-a lăsat de căruţă, ca pe Mihaela şi pe Alina?” „Păi, nu mai ştiu, doamna Marcu, nu mai ştiu. Că, taman când era să facem şi noi dragoste, ca oamenii, m-a trezit lărmăraia de la dumneavoastră. Oameni serioşi, ce dracu’, să s-auză muzica aia depravată, ca la calicii de la capu’ podului… Ce exemplu daţi la ăia mai tineri?”

Despre exemplul dat – au ba – celor mai tineri, nu ştiu, habar n-am. Dar, cu certitudine, pot să spun că pe Borcea îl iubeşte, dom’le, femeile! Da’ şi el pe ele. Acuma, eu mă retrag. Dar, pe cuvânt, dacă Borcea calcă prin blocul meu, pe la vreo doamnă sau pe la alta, dau, clar, de veste! Numai să-l mai viseze vreuna – pe Borcea – şi aci sunt, cu mâna pe tastatură…

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole