La presiunea UE, concediul parental se mărește. Crește și lista beneficiarilor

Tații vor putea sta de două ori mai mult în concediu, la apariția nou-născutului, conform unui proiect de ordonanță de urgență ce a primit deja aviz pozitiv din partea Consiliului Legislativ. Măsura nu reprezintă vreun act de mărinimie din partea Guvernului ci o obligație impusă de Uniunea Europeană. De altfel, România riscă chiar pe această temă declanșarea unei proceduri de infringement, care va genera sancțiuni financiare pentru țara noastră.

Concret, durata concediului paternal ar putea fi extinsă de la 5 zile lucrătoare, cât este în prezent, la 10 zile lucrătoare.

Lista beneficiarilor se mărește și ea. Pe lângă salariați, sunt eligibile și următoarele categorii de persoane:

a)cu contracte din activitate sportivă;

b) cu convenții de muncă individuale;

c) cu contract de mandat;

d) cu contract de management;

e) cu contract civil de prestări servicii pentru teatru;

f) persoanele alese în funcțiile pe care le ocupă și care lucrează în cadrul unei instituții executive, legislative sau judecătorești în România și funcțiile de demnitate publică;

g) funcționarii publici parlamentari.

Tatăl care satisface serviciul militar, potrivit legii, are dreptul la o permisie de 10 zile calendaristice acordate la nașterea propriului copil.

Conform notei de fundamentare a OUG, modificarea și completarea Legii concediului paternal vizează reglementarea unor aspecte importante din sfera armonizării cu legislația comunitară.

„Această directivă stipulează că statele membre UE au obligația de a asigura, la nivel național, intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma cu actul normativ european, până la data de 2 august 2022. În acest context, este necesar ca modificările legislative necesare să fie realizate și aprobate în Monitorul Oficial al României în interiorul termenului de transpunere. Comisia Europeană poate declara procedura de infringement în cazul lipsei documentelor explicative, care va genera sancțiuni financiare pentru România”, se mai arată în nota de fundamentare.

Dat fiind că avizul Consiliului Legislativ a fost acordat abia săptămâna trecută, termenul limită de adoptare a modificării legislative a fost deja depășit.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...