La Vatican, doar cu certificat verde din 1 octombrie

Publicat: 24 sept. 2021, 06:30, de Mihaela Verdes, în Travel , ? cititori
La Vatican, doar cu certificat verde din 1 octombrie

Toți cei care vor să viziteze Vaticanul, din 1 octombrie, trebuie să prezinte un certificat verde. Anunțul a fost făcut de Comisia Pontifică pentru Statul Cetății Vaticanului.

Vaticanul a luat această măsură pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, la cererea suveranului pontif, Papa Francisc.

Italia a devenit joi, 16 septembrie, prima țară din Europa care a impus obligativitatea certificatului verde pentru toți angajații. Măsura va fi introdusă însă din 15 octombrie și va rămâne în vigoare până la sfârșitul anului.

Certificatul verde atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau un test PCR negativ.