La vremuri noi, tot… El! Superbugetarul Ion Sterian mai vrea un mandat la Transgaz

Publicat: 12 iun. 2025, 11:58, de Cristian Matache, în Dezvăluiri , ? cititori
La vremuri noi, tot... El! Superbugetarul Ion Sterian mai vrea un mandat la Transgaz

Pe fondul eforturilor intense ale președintelui României de a forma o coaliție guvernamentală capabilă să implementeze măsuri eficiente pentru reducerea deficitului bugetar, numirea unor profesioniști în posturi-cheie și respectarea recomandărilor Comisiei Europene privind guvernanța corporativă în companiile de stat, există totuși actori care nu țin cont de toate acestea. Cel mai relevant exemplu este Ion Sterian, directorul general „de neînlocuit” al Transgaz.

Pe măsură ce se apropie expirarea celui de-al doilea mandat în fruntea transportatorului național de gaze naturale, Sterian și-a pus la punct toate „detaliile” pentru a-și asigura un nou mandat. Dincolo de lobby-ul bine ancorat în mediul politic și de apropierea sa faimoasă de anumite servicii de informații, pe care le invocă constant pentru a intimida orice posibil contracandidat, Sterian a introdus o cerință esențială în criteriile de selecție pentru postul de director general. Transgaz este operatorul național de transport gaze naturale, compania aflându-se în proprietatea Secretariatul General al Guvernului.

Publicat recent pe site-urile SGG și pe cel al Transgaz, „Anunțul de selecție pentru postul de Director General și cel de Director Financiar” include o condiție care contravine principiilor echității și transparenței, încălcând prevederile Legii guvernanței corporative. Mai mult, această cerință restrânge drastic numărul candidaților eligibili.

Mai precis, cerința obligatorie de la capitolul „Cerinte obligatorii pentru postul de Director General”, punctul 3, stipulează: „obținerea de performanțe economice și financiare marcate prin profit în ultimii 5 ani, în poziția de manager general al unor întreprinderi din sectorul energetic, cu activitate reglementată și listate la bursă, a căror cifră de afaceri a fost de minim 300 de milioane de euro.”

Această măsură limitativă a fost concepută pentru a elimina majoritatea contracandidaților, deoarece puțini pot îndeplini asemenea criterii rigide, specifice unui sector energetic extrem de particular.

Anuntul de selecție pentru posturile de Director General si Director Financiar ai SNTGN Transgaz SA

Influența lui Ion Sterian, legăturile sale politice, stilul său autoritar de conducere și rețeaua extinsă pe care a construit-o în Transgaz și în afara companiei sunt bine cunoscute și documentate, fiind subiectul multor articole de investigație.

Din punct de vedere al longevivității, Sterian este cel mai vechi membru al Consiliului de Administrație al Transgaz, cu mandate succesive încă din 2013, iar în prezent se află la al patrulea mandat. Totodată, deține recordul de cel mai longeviv director general, ocupând această poziție din 2017 și urmărind un al treilea mandat.

Cariera sa anterioară este marcată de poziții importante în instituții publice și companii de stat, fiind fost director la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, director al Direcției Administrare Patrimoniu la Primăria Sectorului 1, director la Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Brăila, subsecretar de stat la Turism și director la Petrotrans. A mai fost membru în consiliile de administrație ale Hidroserv SA Cluj, Avioane SA Craiova și Administrația Porturilor Maritime Constanța.

Este greu de găsit un sinecurist mai longeviv și mai bine plătit din banii publici, în timp ce România are nevoie stringentă de reformă, transparență și profesionalism în administrarea patrimoniului și a companiilor strategice.

Dosarele de candidatură pentru posturile de Director General și Director Financiar la Transgaz trebuie depuse obligatoriu până cel târziu la data de 23 iunie 2025, ora 14:00, atât în format letric, cât și electronic. Procesul reprezintă un test important al capacității țării de a pune în practică adevărata guvernanță corporativă și de a respecta așteptările cetățenilor și partenerilor europeni.

Ion Sterian, o avere sănătoasă

Ion Sterian a înregistrat în 2023 (ultimul an când a depus declarația de avere) venituri nete de peste 1,9 milioane de lei, fiind unul dintre cei mai bine plătiți manageri din sectorul public. Remunerația sa include salariul fix, plata pentru zilele de concediu și o remunerație variabilă de aproximativ 1,44 milioane lei. Asta înseamnă un echivalent net pe lună de 32.300 de euro. Deși profitul net al Transgaz a scăzut cu 205 milioane lei față de anul precedent, veniturile lui Sterian au rămas constante.

Sterian deține mai multe proprietăți, inclusiv două apartamente în București și Emiratele Arabe Unite și terenuri agricole în Brăila. Longevitatea sa în funcție și susținerea politică din partea PSD și PNL îi asigură menținerea în fruntea companiei, indiferent de schimbările politice.

Transgaz, în care statul deține majoritatea acțiunilor, controlează transportul și întreținerea rețelei interne de gaze naturale, însă tarifele sunt reglementate strict de ANRE, ceea ce limitează deciziile economice ale companiei.

Sterian Ion

Ion Sterian este prietenul tuturor

S-a lipit de Vlad Moiescu, prietenul fostului lider PNL Călin Popescu Tăriceanu. După alegerile din 2008 s-a orientat către oamenii lui Traian Băsescu, dar și către ALDE, mai exact Daniel Chițoiu.

În 2013 a fost numit președinte al Consiliului de Administrație al Transgaz, iar în 2017, brăileanul Mihai Tudose, ministrul Economiei pe atunci, l-a numit în funcția de director general și membru în CA pe brăileanul Ion Sterian. Și de atunci, Transgaz se învârte în jurul acestui domn.

Primele semne de întrebare legate de Sterian

Primele semne de întrebare în ceea ce-l privește au fost acelea cu privire la studiile sale. Sterian s-a dat drept inginer de petrol și gaze când el de fapt era subinginer.

”Că tot e moda plagiatelor și a CV-urilor, hai să vă dau una de la prietenii mei din Transgaz. Nea Nelu Sterian, tartorele Transgaz, deși astăzi are nșpe masterate, nșpe facultăți și jdemii de cursuri, în realitate, la bază, n-a fost în stare să termine o facultate tehnică, de ingineri. Ci una de subingineri, la UPG Ploiești.

Cu așa tinichea de coadă, „stăpânul gazelor din România” nu putea pretinde că face din țara noastră un hub de energie, că participă la securitatea energetică a UE sau că se ia la trântă cu Putin în materie de gaze, după cum se laudă peste tot.

Cel care l-a salvat se numește Biriș Iovu Adrian, șef de lucrări la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti, iar din 2017 angajat la Transgaz, pe funcția de Șef Serviciu în cadrul BRUA. Și da, ați ghicit, fix Biriș este cel care i-a rezolvat toate problemele lui Sterian în materie de facultăți și masterate.

Biriș l-a băgat pe Sterian direct în anul III la programul de Inginerie Economică de la USAMV, echivalându-i studiile de subinginer, unde nu a dat o zi pe la școală, din ce știu eu. Nu am găsit pe nimeni din promoția respectivă care să îl fi văzut pe boss-ul Transgaz la cursuri. Îl invit să mă contrazică.

Și tot Biriș a fost îndrumatorul lucrării de dizertație a lui Nelu Sterian. Și, probabil, tot Biriș a scris-o!

Așa că Biriș a fost recompensat de elevul Sterian cu un post de câteva mii de euro pe lună”, a spus jurnalistul Ciprian Purice.

Conform acestuia, subinginerii sunt o invenție comunistoidă prin care s-a încercat recompensarea maiștrilor mai harnici, dar care nu aveau totuși capacitatea de a termina o facultate. Așa au rezultat subinginerii. Un fel de școală profesională cu ceva noțiuni tehnice mai avansate.

Rețeaua de foști SRI-iști

În jurul lui Sterian se foiesc și s-au foit tot felul de persoane care au în comun SRI. G4media.ro a scris despre persoanele de care se înconjurase la un moment dat directorul general Ion Sterian la Transgaz. Iată-le:

Generalul SRI (r), Marius Stoica, fostul șef al acoperiților SRI, a devenit consilierul directorului general, după ce, în 2017, a fost trecut în rezervă de fostul președinte Klaus Iohannis.

Alexandru Iuga este și el general (r) SRI și actualul director al Direcției Aprovizionare și Transport din cadrul Transgaz. A fost trecut în rezervă în 2009 de către fostul președinte Traian Băsescu cu gradul de general de brigadă cu o stea.

Cezar Aurelian Țolescu este colonel (r) SRI. Acum, coloneflul este șef serviciu la Unitatea de management al proiectului BRUA din cadrul Transgaz. BRUA este conducta de gaz care traversează Bulgaria, România, Ungaria și Austria. Construcția ei a fost demarată de Transgaz în 2018.

Geanina Elena Țolescu este soția colonelului Țolescu și lucrează și ea la Transgaz. Ea ar fi fost ofițer SRI la Direcția de contraspionaj radio. Acum, este șef serviciu Monitorizare, control costuri și management financiar la BRUA.

Chestorul (r) Nelu Pop a fost șef al Poliției de frontieră și al Inspectoratului pentru Imigrări. Din 2016 este consilier al directorului general Transgaz.

Viorel Ciprian Achim a fost ofițer SRI și a ocupat funcția de șef al Departamentului Calitate Mediu, Protecţie şi Securitate din Transgaz.

Ionel Sârbu a fost polițist, iar acum este șef al Departamentului Terenuri din cadrul Transgaz.

Vasilica Grăjdan este soția directorului RAAPPS Marius Grăjdan. În 2017, după ce Ion Sterian a devenit director general al Transgaz, ea a devenit șefa Direcției Planificare și Organizare Resurse Umane din cadrul companiei naționale.

Maria Davidoiu este soția lui Eugen Davidoiu, fost şef la TAROM, Electrica Serv, Termoelectrica sau Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Maria Davidoiu este șef birou Achiziții la Transgaz.

Nicoleta Nicolicea este soția fostului deputat PSD Eugen Nicolicea. Și ea este șef serviciu în cadrul proiectului BRUA din 2017, potrivit declarației de avere. Nicoleta Nicolicea a fost jurnalistă de tabloide și, înainte de a ajunge la Transgaz, a făcut parte din CA al TVR, a lucrat la Poșta Română și a fost consilier al premierului Ponta.

Ayten Gerea este soția fostului deputat ALDE și fost ministru al Energiei, Andrei Gerea. Ea lucrează ca specialist PR la Transgaz și a declarat un venit de peste 6500 de lei pe lună de la compania de transport gaz, în 2019. Soția lui Gerea a fost angajată în 2016.

Elena Laura Chițoiu este fosta soție a lui Daniel Chițoiu, lider ALDE, fost deputat și fost ministru al economiei. A lucrat la Resurse Umane la Exploatarea Teritorială București a Transgaz. Potrivit declarațiilor de avere și interese, Elena Laura Chițoiu a fost și consilier la Ministerul Mediului, iar până să se angajeze la Transgaz a fost director în cadrul Autorității pentru Supraveghere Financiară. În 2014, a fost trimisă în judecată de DNA pentru grup infracțional și abuz în serviciu în dosarul ASF, în care a fost arestat preventiv fostul șef ASF, Dan Radu Rușanu. În 2016, Laura Chițoiu a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel București, însă, un an mai târziu, a fost achitată definitiv la Înalta Curte.”

La Transgaz a fost director adjunct și Sergiu Lascu, fratele fostei șefei DNA, Laura Codruța Kövesi. De asemenea, Cristinel Dăncilă, soțul ex-premierului PSD Viorica Dăncilă, a fost și el angajat consilier la Transgaz.

La finele lui 2022, Gen. (r) Marius Stoica, fostul șef al acoperiților de la SRI București, a fost numit Director Departament Logistică la Transgaz.  ”Asta după ce dl. Stoica era deja de ceva ani consilier al directorului general al Transgaz, Nelu Sterian. Mai trebuie spus că, vara asta, dl. Stoica a comis-o rău de tot “contrainformativ” și a plecat de la Transgaz la Nuclearelectrica. Unde nu i-au ieșit combinațiile mioritice, acolo având prioritate combinațiile partenerului strategic. Așa ca rezervistul nostru a revenit la Transgaz direct pe funcție mare și pe un buget cu multe zerouri”, susține jurnalistul Purice.

Rude, prieteni, apropiați, vecini

Jurnalistul Cătălin Pena a dezvăluit ”garda pretoriană” a directorului Ion Sterian. Pe lângă securiști, acesta și-a angajat tot felul de oameni care să-l protejeze. ”Care să-i acopere toate abuzurile, incompetența și ilegalitățile pe care le comite”, a spus Cătălin Pena. Iată lista cu rude, prieteni și apropiați:

1. Stoica Marius – fost general SRI, consilier al directorului-general;
2. Iuga Alexandru – fost general SRI, pentru care a fost infiițată Direcția Aprovizionare și Trasport;
3. Țolescu Cezar Aurelian – ofițer superior al SRI, fost director general al RASIROM, Șef Serviciu BRUA în cadrul Transgaz;
4. Țolescu Geanina Elena – ofițer SRI, la Direcția de contraspionaj radio, Șef Serviciu Financiar BRUA. (Soții Țolescu și-au plagiat tezele de doctorat, fiind din lotul de „doctori de-ai lui Oprea” de la Academia SRI).
5. Pop Nelu – chestor de poliție (general cu două stele), consilier al directorului-general, în timp ce fiica acestuia lucrează la Direcția Juridică din Transgaz;
6. Buleandră Dumitru – fost ofițer UM0215, angajat la IT;
7. Buleandră Alexandra – fiica celui de mai sus, la Resurse Umane;
8. Achim Viorel Ciprian – fost ofițer SRI, Șef Serviciu Mediu, Protecție și Securitate la Transgaz;
9. Drăghici Aurelian – protejatul fostului general de informații Virgil Ardelean, șef în Direcșția de Analiză și Verificare
10. Chițoiu Elena Laura – soția lui Daniel Chițoiu, lider ALDE, fost deputat, fost ministru al economiei, a fost angajată la Resurse Umane la Exploatarea Teritorială București;
11. Grăjdan Vasilica – soția directorului RAAPPS, Marius Grăjdan, director la Resurse Umane;
12. Davidoiu Maria – soția lui Eugen Davidoiu, fost şef al unor mari companii de stat precum TAROM, Electrica Serv, Termoelectrica şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Doamna Davidoiu ocupa la Transgaz poziția de Șef Birou Achiziții;
13. Sandu Viorel – cuscrul lui Ion Sterian, angajat consilier al directorului-general, cu șofer personal și mașină de serviciu, merge frecvent la Roșiorii de Vede unde domiciliază, fiind prezent la serviciu de câteva ori pe lună;
14. Sârbu Ionel – fost polițist în Brăila, șef la Departamentul Terenuri în Transgaz;
15. Rizea Cornel – nepotul lui Ion Sterian este șoferul acestuia, fiind angajat și ca inginer la Departamentul Terenuri din cadrul BRUA și are locuință de serviciu la Hotelul Diesel din Capitală;
16. Mihai Vasile – șofer al lui Ion Sterian, angajat la BRUA, deși nu își desfășoară activitatea acolo;
17. Costin Emilia – nepoata lui Ion Sterian, Șef Birou Verificare și Monitorizare Achiziții;
18. Lascu Laurențiu – rudă, lucrează în cadrul BRUA;
19. Cănjan Ramona – rudă, activează în cadrul Direcției IT din Transgaz;
20. Petrescu Monica – nepoata, șef la Direcția Achiziții Proiecte Speciale;
21. Lupu Emil – prieten cu Ion Sterian, angajat manager arheologie;
22. Viscopoleanu Veronica – angajată la RAAPPS, consilier al directorului-general al Transgaz;
23. Fudulică Cristina Mihaela – rudă cu Veronica Vescopoleanu, pentru care s-a inființat poziția de Șef Birou Verificare Devize şi Evaluare Economică;
24. Andrei Andrei – nepotul Veronicăi Vescopoleanu, inginer în cadrul BRUA;
25. Radu Dumitru – rudă cu Veronica Vescopoleanu, inginer în cadrul Exploatării Teritoriale București;
26. Albu Mihai – prieten cu Veronica Vescopoleanu, adus de la RAAPPS;
27. Culea Lucica – vecină cu Ion Sterian și soția preotului de unde locuiește directorul Transgaz;
28. Beldiman Ion – a fost înființat special pentru el Departamentul Management Energetic, făcând zilnic naveta Ploiești – București cu mașina de serviciu;
29. Tomescu Claudia – fiica unui ospătar de la Club Floreasca, inspector la Protecția Mediului;
30. Condrea Claudiu – fiul unui director din Ministerul Economiei, este Șef Serviciu Analiză și Verificare;
31. Ambrozie Cristian – detașat de la RAAPPS la Biroul Devize;
32. Petre Ioana – din Brăila, angajată la Direcția Juridică;
33. Gurgu Victor – adus de la Brăila și pus director la Exploatarea Teritorială București;
34. Mateș Angela – Șef Departament Resurse Umane, fiica acesteia este angajată la BRUA;
35. Niță Robert – fiul șefului Exploatării Teritoriale Bacău, i s-a înființat o funcție de Șef Birou Acționări Electrice.

Printre cei angajați se numără și Tuță T. Paul-Cătălin, fratele primarului PNL din Sector 1, care a fost inițial consilier al lui Sterian și, din decembrie 2023, director al Direcției Relații cu Investitorii și Sustenabilitate, cu un salariu lunar de aproximativ 7.000 de euro net, similar cu veniturile sale anterioare la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Soția, Domnița, activă în afaceri

Soția sa, Domnița Sterian, a figurat ca asociat în două firme cu obiect de activitate de distribuţie a combustibililor gazoşi prin conducte. Prima dintre ele a fost Limodi SRL. În aceasta Domnița Sterian a fost asociată cu Cristian Cosmin Mihai (fiul fostului senator brăilean Dănuț Mihai). În 2018, Cosmin a fost reținut de DIICOT pentru aderare la grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism ca membru al clanului „Ștoacă”. În prezent, Limodi activează la București, cu un acționariat diferit.

Domnița Stereian a mai fost asociată cu Modern Gaz Com SRL, societate înființată controlată de Elena Mihai (soția fostului senator Dănuț Cristian Mihai, adică mama lui Cosmin, cel reținutul de DIICOT cu clanul „Ștoacă”). Societatea a fost falimentată în anul 2011. Aceaasta avea avea un spațiu de la RAAPPS-ul lui Ion Sterian și în 2016 încă figura cu un debit de 115 mii lei către Regia de stat.