Lege promulgată: Magazinele care vând produse din tutun minorilor, închise la a doua abatere

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, precum şi a Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială.

Legea prevede măsuri prin care operatorii economici care comercializează băuturi alcoolice şi produse din tutun să fie constrânşi să respecte legislaţia potrivit căreia este interzisă vânzarea acestor produse către minori, precum şi pentru descurajarea copiilor şi adolescenţilor să cumpere aceste produse.

Potrivit actului normativ, nerespectarea interdicţiei de a vinde produse din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani se sancţionează cu „amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere; săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amenda contravenţională de 20.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii”.

Contravenţiile vor fi constatate de către reprezentanţi ai Poliţiei locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne, care vor aplica şi sancţiunile corespunzătoare.

Legea dispune şi suspendarea activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile şi în cazurile de servire cu băuturi alcoolice consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate şi a minorilor. De asemenea, este sancţionat consumul de băuturi alcoolice pe drumuri publice, în parcuri, pe stadioane şi terenuri sportive, în instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Fermierii din România, noua temă de propagandă a Rusiei

Fermierii români au devenit un nou subiect pentru propaganda Moscovei împotriva Ucrainei şi a Uniunii Europene. Purtătoarea de cuvânt a ministerului de Externe rus...

Guvernul a eliminat taxa pe soare

Guvernul a adoptat Ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru...