Legea ANI s-a dat, s-a luat, s-a promulgat. Președintele camuflat a stat ascuns sub pat
Nicușor Dan a promis o președinție activă, lucidă și așezată de partea reformei statului. În ultimele zile, România a pierdut 770 de milioane de euro, iar Parlamentul a trecut în regim de urgență o lege care pare croită pentru eliminarea unui adversar politic.
Președintele a intervenit târziu, prudent și aproape exclusiv procedural. Când trebuia să vorbească, a meditat. Când trebuia să oprească măcelul, a redactat observații.
770 de milioane pierdute, niciun vinovat găsit
Nicușor Dan n-a fost complet absent din povestea legii salarizării.
Administrația Prezidențială a ”mediat”, începând din luna mai, negocierile dintre PSD, PNL, USR și UDMR.
Au existat întâlniri, videoconferințe, echipe tehnice și nenumărate foi puse pe nenumărate mese.
Rezultatul: România pierde 770 de milioane de euro din PNRR.
Președintele a ieșit public pe 26 august și ne-a informat că partidele „nu au ajuns la un consens politic și social”.
Mai mult, toate cele patru formațiuni și-ar fi „asumat împreună” pierderea banilor.
Așa sună versiunea oficială a eșecului.
Și-au ”asumat”? Cum adică?
Chestia asta cu asumatul nu interesează pe absolut nimeni. Fiindcă este o asumare declarativă, total lipsită de consecințe.
Dacă am fi văzut responsabilii de acest eșec încolonați frumos în fața procuraturii, cu declarații de admitere a incompetenței politice și demisii instantanee din toate funcțiile pe care le ocupă în viața administrativă a Țării… poate că am fi scăpat o lacrimă.
Așa… leapșa pe asumatelea nu ne spunc absolut nimic.
Nu reușim să înțelegem de ce mai trebuia pomenită această asumare non-asumativă.
Extraordinară formulă: vinovăția colectivă, deci vinovăția nimănui.
Dar ce a susținut președintele?
Ce variantă a considerat corectă?
Cine a blocat-o?
Ce interese profesionale, sindicale sau electorale au apărat partidele?
De ce negocierile decisive au fost purtate în spatele ușilor închise?
Nu știm.
Am aflat doar că mediatorul a mediat până când banii au plecat.
Președintele care confundă medierea cu lipsa poziției
Nicușor Dan a promis că va „strânge forțele sănătoase din societate pentru reforma statului”.
A promis să arate că autoritățile lucrează pentru cetățeni și să preseze instituțiile să o facă.
Or, un președinte-mediator nu este un suport de haine așezat între patru partide.
El trebuie să identifice public blocajul, să spună cine minte, cine sabotează și cine își apără clientela.
Altfel, Cotroceniul devine doar sala de ședințe în care eșecul primește apă minerală și protocol.
Pe legea salarizării, Nicușor Dan n-a stat sub pat în sens fizic.
A stat sub pat ăn sens politic politic: prezent la negocieri, invizibil în asumare.
Amendamentul apărut când dormea democrația
În cazul „amendamentului Fritz”, lucrurile sunt și mai grave.
USR susține că textul a apărut peste noapte în raportul parlamentar, fără dezbatere reală, și a depus plângere penală pentru a afla cine l-a introdus.
Amendamentul permite încetarea mandatului unor aleși locali pentru situații juridice anterioare legii.
Legea – în forma promulgată de Nicușor Dan – este bolnavă de retroactivitate.
Dominic Fritz este ținta politică evidentă, chiar dacă textul poate produce și alte victime.
Nicușor Dan discuta frecvent cu Sorin Grindeanu, dar, potrivit unor surse din USR, „n-a mișcat un deget” atunci când operațiunea putea fi oprită.
A reacționat după adoptare și a sesizat CCR.
Ulterior a spus că argumentele sale erau „foarte solide”.
Probabil erau. Numai că un președinte nu este plătit doar ca să aibă argumente solide după ce șmecheria a fost comisă.
Este ales și pentru a observa din timp când Parlamentul pregătește o lege cu miros puternic de răfuială politică.
A contestat legea, apoi a promulgat-o
Pe 28 august, Nicușor Dan a promulgat legea, inclusiv amendamentul contestat de el.
A invocat termenul PNRR și pericolul pierderii fondurilor, și-a menținut criticile și a cerut Parlamentului să reia discuția în toamnă.
Așadar, președintele consideră legea suspectă, vulnerabilă și insuficient dezbătută, dar o promulgă. Sau o promulge, dacă ne este permis un mic joc de cuvinte.
După care îi roagă pe autorii ei să revină cândva asupra problemei.
Cam ca și cum ai semna ordinul de execuție, apoi ai solicita călăului să organizeze în toamnă o dezbatere despre drepturile omului.
Fantoma prezidențială cu morgă de savant
Nicușor Dan ne-a promis altceva.
Un președinte capabil să înțeleagă mecanismele juridice, să mobilizeze energiile sănătoase și să împiedice vechile găști să captureze din nou statul.
Primim, în schimb, o marionetă cu morgă de savant: vorbește târziu, explică prudent și nu deranjează decisiv pe nimeni.
Și stă ascuns sub pat, mai ales atunci când ar fi nevoie de poziții publice precise și responsabile.
România nu avea nevoie de încă un om care să constate elegant dezastrul.
Avea nevoie de cineva care să iasă de sub pat înainte ca banii să dispară și legea cu dedicație să-i ajungă sub nas, la promulgare.
Președintele a ieșit după.
Și ne-a explicat, foarte serios, ce zgomote se auzeau deasupra.
L-am bănuit o vreme pe Nicușor Dan că e absorbit de acele calcule politice de geniu matematic.
Acele calcule care vor conduce, în final, la niște soluții neașteptate dar irefutabile.