S-a votat legea ”2 Mai”! ”Nenorociții să nu mai primească pedepse cu suspendare”

Publicat: 05 mart. 2024, 12:31, de Andrei Ceausescu, în POLITICĂ , ? cititori
S-a votat legea ”2 Mai”! ”Nenorociții să nu mai primească pedepse cu suspendare”

Legea elimină posibilitatea condamnării cu suspendare în cazul traficului de droguri de mare risc și traficului internațional de droguri de mare risc.


Parlamentul a adoptat proiectul de lege cunoscut sub numele „2 Mai”, inițiat ca răspuns la tragicul eveniment din localitatea cu același nume, unde un tânăr drogat a provocat un accident mortal, luând viața a doi tineri. Legea, care a primit 250 de voturi „pentru” și 21 „împotrivă”, prevede modificări ale legislației existente pentru a intensifica pedepsele și a elimina posibilitatea condamnării cu suspendare în cazul traficului de droguri de mare risc și traficului internațional de droguri de mare risc.

La dezbaterile din marți, deputatul AUR Dumitru Flucuș a susținut că legea reprezintă un pas în direcția corectă, subliniind că accesul ușor al tinerilor la droguri de sinteză în fiecare sat din România este un pericol grav pentru sănătatea publică.

Pe de altă parte, deputatul PNL Florin Roman a apreciat că toate nemulțumirile opoziției în legătură cu combaterea traficului de droguri au fost deja abordate de PNL, iar acuzațiile aduse USR și REPER privind presupusa susținere a legalizării drogurilor au fost respinse anterior.

Deputatul PSD Daniel Suciu a luat și el cuvântul și a explicat că „tineri sunt trimiși săgeți în licee ca să nenorocească alți copii, iar astăzi votăm un proiect de lege ca să nu mai dăm posibilitatea, iertați cuvântul, nenorociților să primească condamnări cu suspendare”.

Deputatul Victor Ilie de la USR a contracarat acuzațiile și a criticat faptul că puterea doar crește pedepsele, fără a face distincție clară între consum și trafic.

Proiectul de lege, inițiat de ministrul Justiției, senatoarea PNL Alina Gorghiu, a fost adoptat de Senat la sfârșitul anului trecut, după ce președintele Klaus Iohannis a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru a discuta problema consumului de droguri de către tineri și elevi – considerată o amenințare majoră la adresa securității individuale și naționale.

Membrii CSAT au stabilit că consumul de droguri afectează valorile de securitate națională și au decis formarea unui grup de lucru interinstituțional pentru elaborarea unui plan comun de acțiune în vederea prevenirii și combaterii traficului și consumului de droguri. La nivel județean, sunt planificate grupuri de lucru operaționale pentru a implementa strategiile stabilite la nivel central.

Doi morți în urma accidentului produs de Vlad Pascu

Judecătoria Mangalia a prelungit cu încă 30 de zile, mandatul de arestare preventivă pe numele lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia au murit doi tineri. Decizia a fost atacată la instanţa superioară. 

În timp ce conducea un autoturism pe DN 39, în data de 9 august 2023, în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, Vlad Pascu a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.

Tânărul a fugit de la locul accidentului, însă polițiștii l-au găsit apoi în Vama Veche. Tânărul se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină, potrivit anchetatorilor.

Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie 2023, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive. Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Judecătoriei Mangalia.

Mai există, însă, și un alt dosar, în care Vlad Pascu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, împreună cu părinţii săi, pentru trafic de droguri, pentru determinarea unei persoane să dea declaraţii mincinoase sau să nu prezinte probe şi pentru punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consum de droguri. Acesta urmează să fie judecat la Tribunalul Bucureşti.