Leonidele 2020. Ploaie de stele spectaculoasă pe cerul României

Publicat: 16 nov. 2020, 22:30, de Ziarul Puterea, în LIFESTYLE , ? cititori
Leonidele 2020. Ploaie de stele spectaculoasă pe cerul României

Ploaia de meteori din luna noiembrie, cunoscută sub numele de Leonidele, va putea fi observată noaptea aceasta pe cerul din emisfera nordică, apogeul urmând să fie în la primele ore ale dimineții, înainte de răsăritul soarelui.

Ploaia de meteori poate fi observată în mare parte din luna noiembrie, dar este așteptată să atingă apogeul în noapte de 16 spre 17 noiembrie. Leonidele sunt cel mai vizibile din emisfera nordică, dar pot fi observate și din emisfera sudică.

Cu toate că este considerată de astronomi cea mai spectaculoasă ploaie de meteori dintr-un an, Leonidele are dezavantajul de a fi în noiembrie, o perioadă în care cerul este destul de noros în emisfera nordică și vizibilitatea este redusă.

Leonidele se produc în perioada în care planeta noastră trece printr-o zonă prin care a trecut cometa Tempel-Tuttle. Aceasta a lăsat în urmă cantități mari de praf care intră în atmosfera Pământului și dau astfel naștere ploii de stele.

Numele de Leonide vine de la constelația Leon (Leului) deoarece atunci când se produce ploaia de meteori, stelele căzătoare par a veni din această constelație.

Citește și: