Liber la vaccinarea cu AstraZeneca! Oricine dorește se poate imuniza, chiar dacă nu are programare

Publicat: 13 apr. 2021, 12:00, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Liber la vaccinarea cu AstraZeneca! Oricine dorește se poate imuniza, chiar dacă nu are programare

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță, a anunțat că orice persoană care dorește să se vaccineze cu AstraZeneca împotriva coronavirusului o poate face fără programare, la orice centru de vaccinare.

Decizia autoritățile vine în condițiile în care în acest moment sunt peste 65.000 de locuri disponibile pentru vaccinarea cu serul produs de compania anglo-suedeză, iar mai bine de 200.000 de români și-au anulat rezervările, fiind speriați din cauza controverselor apărute în legătură cu apariția cheagurilor de sânge.

 „Se poate permite vaccinarea fără programare doar în centrele AstraZeneca care nu au locurile ocupate, nu în centrele care au locurile ocupate și listă de așteptare. Se pot vizualiza pe harta interactivă ROvaccinare de pe platforma de programare centrele cu vaccin AstraZeneca, se alege centrul cu locuri libere și se prezintă la vaccinare. Prioritatea se menține pentru cei care au programare, însă se poate permite acolo unde există locuri libere și vaccinarea fără programare”, a declarat Valeriu Gheorghiță pentru G4Media.ro.

Medicul militar a mai precizat că fiecare centru va vaccina zilnic în limita a maximum 90 de persoane pe flux, așa cum se întâmplă într-un centru în care sunt ocupate toate locurile.

De asemenea, colonelul a mai precizat că în curând va fi stabilită data de la care va fi posibilă vaccinarea persoanelor neprogramate, astfel încât toate centrele să fie pregătite și să aibă suficiente doze.

Marți va ajunge la noi în țară o nouă tranșă de 57.600 de doze de vaccin AstraZeneca. Până în prezent, în țara noastră au fost recepționate 1.320.400 de doze produse de compania farmaceutică AstraZeneca.