Lidia Buble condamnata la un an închisoare cu suspendare. Ce faptă a săvârșit artista

Publicat: 05 mai 2023, 10:05, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Lidia Buble condamnata la un an închisoare cu suspendare. Ce faptă a săvârșit artista

Curtea de Apel s-a pronunțat în cazul cântăreței Lidia Buble, care este acuzată că a mituit doi poliţişti de la Rutieră pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest.

Cântăreaţa Lidia Buble a fost condamnată definitiv, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti la un an închisoare cu suspendare.

Decizia Curții de Apel vine la scurt timp după ce, CAB a respins ca nefondat apelul depus de procurori, fiind menţinută pedeapsa aplicată de Tribunalul Bucureşti în noiembrie 2022.

Pentru faptele săvârșite, artista a fost condamnată un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, însă magistraţii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare pe o durată de 2 ani.

În această perioadă, Lidia Buble trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile.

În acelaşi dosar, unul dintre poliţiştii care au primit mită de la cântăreaţă, Constantin Marius Miulescu, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare şi interzicerea ocupării funcţiei de agent de poliţie pe durata unui an de zile. În plus, de la el a fost confiscată suma de 450 lei, reprezentând mita primită de la Lidia Buble.

În cazul altor doi inculpaţi – o femeie poliţist şi un prieten al Lidiei Buble -, instanţa a dispus disjungerea dosarului şi judecarea lor separat, potrivit Agerpres.

Lidia Buble ar fi fost prinsă întâmplător de procurorii DIICOT. La acel moment, artista a cerut sfatul prin telefon unui prieten în legătură cu suma ce urma să o dea poliţiştilor, însă amicul ei era vizat de o anchetă privind traficul de droguri, având telefonul pus sub supraveghere.