Locul din România unde turiștii străini sunt invitați să adopte un butuc de viță de vie

O idee interesantă, pentru promovarea vinurilor românești peste hotare, este aplicată în județul Mureș, unde turiștii străini sunt invitați să adopte simbolic câte un butuc de viță de vie din soiul Fetească Regală.

Așa se face că iubitorii de vinuri nobile pronesc din zona Dealurile Târnavei și fac un tur pe la mai multe podgorii din Transilvania. La degustări participă și oenologi care cunosc poveștile acestor licori valoroase.

Soiul Feteasca Regală provine din zona Dealurile Tîrnavelor din Transilvania și este cel mai cultivat soi de struguri la noi în țară. Turiștii au avut supriza să fie purtați într-o adevărată poveste a vinului obținut din boabele albe și zemoase.

“Sarcina noastră este să facem cunoscută România în rândul băutorilor de vin. Să adopți un vin, chiar și dacă este un singur butaș, înseamnă că ai adoptat toată Feteasca Regală, nu numai din Transilvania, dar și din România”, spune Loius Alberto, fondatorul comunității Wine Lover România, potrivit stirileprotv.ro.

Vor duce mai departe povestea vinurilor românești

Proprietarii podgoriilor spun că vor organiza frecvent astfel de excursii în circuit, la cramele din Transilvania.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Andrei Bogdan Zidaru, directorul Spitalului de urgență Floreasca: mason, specialist în...

Andrei Bogdan Zidaru a fost numit, la finele anului trecut, în funcția de manager al Spitalului de Urgență Floreasca București la solicitarea ministrului Alexandru...

Află care este schimbarea Revolut pentru românii din Anglia!

Revolut, îndrăgita platformă de servicii financiare, a introdus o actualizare importantă destinată românilor rezidenți în Regatul Unit. Astfel, de la 28 martie 2024, aceștia vor...