Locul spectaculos din inima Transilvaniei care ascunde o adevărată comoară dacică. Nimeni nu poate ajunge la ea

Publicat: 27 iul. 2025, 08:45, de Patrisia Brătan, în Turism , ? cititori
Locul spectaculos din inima Transilvaniei care ascunde o adevărată comoară dacică. Nimeni nu poate ajunge la ea
sursa foto: colaj Puterea / Opinia Timișoarei

Cetatea dacică Bănița, monument UNESCO de peste 20 de ani, este o comoară dacică ce a devenit practic inaccesibilă turiștilor din cauza lipsei infrastructurii și a riscurilor majore de pe traseu. În schimb, Cheile Băniței, aflate în apropiere, sunt o alternativă spectaculoasă și sigură, perfectă pentru o aventură în natură fără pericole.

O comoară dacică pe care turiștii nu o vor mai putea vedea

De peste două decenii în patrimoniul mondial UNESCO, cetatea dacică Bănița din județul Hunedoara rămâne, paradoxal, un obiectiv turistic de neatins. Așezată strategic, dar greu accesibilă, cetatea nu are nici astăzi un traseu amenajat corespunzător pentru vizitatori. Poteca abruptă care urcă spre ruinele cetății nu este marcată, iar cei care îndrăznesc să o exploreze riscă să se rătăcească sau să se accidenteze.

Așezarea se află într-o zonă stâncoasă, iar accesul se face pe lângă calea ferată Simeria – Petroșani. Astfel, turiștii se pot trezi prinși între trenuri, drumul fiind unul extrem de nesigur. Deși aflată din 2022 în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, zona nu a beneficiat de îmbunătățiri majore. Paza este prezentă, dar angajații firmei de securitate nu recomandă urcarea.

Ni s-a spus să nu mergem, pentru că riscăm să ne rătăcim, nefiind amenajat vreun traseu spre cetate. Nu am crezut că va fi atât de greu. Am mers vreo jumătate de kilometru pe marginea liniei ferate, până la podul din dreptul căruia putem aborda dealul, spune Maria, o tânără venită din Deva, în excursie la Cetatea dacică Bănița, conform Adevărul.

O experiență epuizantă și periculoasă

Drumul până sus este dificil, chiar și pentru cei pregătiți. Maria povestește cum a urcat jumătate de kilometru pe marginea liniei ferate, apoi a trecut poteca abruptă.

„Apoi am luat-o pe potecă, însă nu am reușit să urmărim marcajele. Am urcat abrupt ținându-ne de copaci, pietre și rădăcini”, a explicat turista.

Curajoșii care reușesc ajungă în vârf nu au prea multe lucruri de văzut. Tot ce vor avea de descoperit vor fi doar câteva ruine și două steaguri agățate de crengi. Deși priveliștea este spectaculoasă, experiența în sine este considerată epuizantă și riscantă.

Cheile Băniței – alternativa de neratat

La mică distanță de cetate, însă, se află o adevărată bijuterie naturală: Cheile Băniței. Acestea pot fi explorate ușor și oferă un peisaj de poveste. Situate în Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, cheile sunt sculptate în calcar de râul Bănița și oferă vizitatorilor o experiență inedită. Este vorba despre traseul care se parcurge prin apă, numai bun pentru zilele caniculare.

Lungimea Cheilor este de doar 250-300 de metri, dar frumusețea lor este greu de egalat. Stâncile arcuite, coloritul inedit și zonele unde pereții par că acoperă traseul ca o umbrelă, ceea ce face ca peisajul să fie unic.

În timpul verii, apa nu depășește de obicei nivelul gleznelor, urcând doar în câteva locuri până la genunchi. Pentru siguranță, sunt recomandate încălțări pentru apă, cu talpă cauciucată. Traseul este potrivit și pentru familii, fiind mult mai prietenos decât urcarea spre cetate.

Ce mai poți vedea în zonă: peșteri, munți și trasee de poveste

Dacă ajungi în zonă, merită să stai mai multe zile. Poți găsi cazare la pensiuni, cabane sau case de vacanță, la prețuri care pornesc de la 80 de lei pe noapte. La câțiva kilometri de Cheile Băniței se află Peștera Bolii, o formațiune spectaculoasă, ușor accesibilă.

În zonă mai poți vizita:

  • Cheile Crivadiei;
  • stațiunea Parâng;
  •  Sarmizegetusa Regia;
  •  Rezervația de zimbri Hațeg-Slivuț;
  • Parcul Național Retezat;
  • Fundătura Ponorului.

Cei pasionați de istorie pot explora traseul Transvîlcan, cunoscut și ca Drumul lui Mihai Viteazul.