Locuri reduse în căminele studențești! Prioritate au cei vaccinați împotriva COVID

Publicat: 23 sept. 2021, 09:30, de Laura Macovei, în ACTUALITATE
Locuri reduse în căminele studențești! Prioritate au cei vaccinați împotriva COVID

Locurile din cămine puse la dispoziție studenților vor fi mai puține și în acest an, în contextul pandemiei, iar cazarea se va face în funcție de măsurile sanitare în vigoare. 

La Universitatea Bucureşti, studenţii vaccinați vor fi cazați separat de cei nevaccinați.

Desigur, vom caza separat studenţii vaccinaţi şi cei nevaccinaţi pe camere, respectiv etaje în funcţie de specificul căminului. Acolo unde există grupuri sanitare în camere, studenţii vor fi separaţi pe camere, iar acolo unde există grupuri sanitare comune pe etaje, studenţii vor fi separat cazaţi în funcţie de situaţia individuală – vaccinat sau nevaccinat pe etaje. (…) A scăzut numărul de locuri de cazare puse la dispoziţie studenţilor şi datorită faptului că am cazat mai puţini în camere.

Spre exemplu, dacă numărul total de locuri de cazare al Universităţii Bucureşti este undeva la 5.000, anul acesta punem la dispoziţia studenţilor undeva la 3.000 – 3.500 locuri de cazare. Acolo unde avem camere de patru studenţi vor fi cazaţi câte trei, respectând, în primul rând, distanţele şi spaţiul alocat fiecărui student potrivit normelor pe care le-au stabilit specialiştii şi autorităţile.

Numărul total de locuri de cazare pe care îl punem la dispoziţia studenţilor este undeva la 3.500”, a anunțat purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ, Mirabela Amarandei, potrivit Agerpres. 

Rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, a precizat că studenții vaccinați vor avea prioritate la cazare.