Londra anunţă măsuri de sprijin pentru reconstrucţia Ucrainei

Publicat: 04 iul. 2022, 09:46, de Ziarul Puterea, în Internațional , ? cititori
Londra anunţă măsuri de sprijin pentru reconstrucţia Ucrainei
Ucraina

Ministrul britanic de externe, Liz Truss, va prezenta luni un vast plan de sprijin pentru a ajuta Ucraina pe termen lung şi a participa la reconstrucţia ţării odată ce războiul cu Rusia se va termina, transmite AFP.

În cursul Conferinţei pentru Reconstrucţia Ucrainei de la Lugano, în Elveţia, Liz Truss va expune planurile Marii Britanii pentru a sprijini ţara pe termen scurt, prin ajutor umanitar, dar şi pe termen mai lung pentru a relansa economia ucraineană prin furnizarea de expertiză financiară şi economică britanică, a indicat duminică ministerul său într-un comunicat.

Londra va sprijini în special reconstrucţia oraşului şi a regiunii Kiev, la cererea preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a precizat Foreign Office.

Marea Britanie intenţionează, de asemenea, să colaboreze cu Kievul şi aliaţii săi pentru a găzdui conferinţa pentru relansarea Ucrainei în 2023 şi va deschide un birou la Londra pentru a ajuta la coordonarea acestor eforturi.

„Redresarea Ucrainei după războiul de agresiune al Rusiei va fi un simbol al puterii democraţiei asupra autocraţiei. Acest lucru îi va arăta lui Putin ca încercările sale de a distruge Ucraina au avut ca rezultat doar o naţiune mai puternică, mai prosperă şi mai unită”, a declarat şefa diplomaţiei britanice înaintea conferinţei.

„Am fost în frunte în ceea ce priveşte susţinerea Ucrainei în timpul războiului şi vom continua să fim în frunte în sprijinirea planului de reconstrucţie şi dezvoltare al guvernului ucrainean”, a spus ea.

Miercuri, guvernul britanic a anunţat deblocarea unui miliard de lire sterline (1,16 miliarde de euro) în ajutor militar suplimentar Ucrainei pentru a răspunde invaziei ruse, inclusiv sisteme de apărare antiaeriană şi drone.

Aceste noi fonduri vor ridica ajutorul militar britanic acordat Kievului la 2,3 miliarde de lire sterline, reaminteşte AFP.