Lotul 2 al A10 Sebeș – Turda a ajuns la turnarea asfaltului (video)

Ritmul lucrărilor pe autostrada A10 Sebeș – Turda a crescut simțitor în ultimele săptămâni. Lotul 2 a ajuns la circa 80% în realizarea lucrărilor și ar trebui să fie dat în folosință luna viitoare.

Constructorul grec Aktor asfalta astăzi, în tandem cu două finisoare, la kilometrul 34, nu departe de podul peste râul Mureș de la Rădești, scrie Ziarul Unirea. În vară, Aktor a adus două echipe de asfaltatori din Grecia, iar de curând, a mai adus 10 muncitori care lucrează în zona viitorului nod rutier Teiuș.

Aktor a reușit să finalizeze asfaltarea a 20 de kilometri din totalul de 24,5 kilometri ai lotului. Performanța a fost posibilă după ce constructorul și-a suplimentat capacitatea de producere a balastului stabilizat și a asfaltului prin stațiile de balast și asfalt de la Beldiu.

Ultima supratraversare la care nu sunt ridicate grinzile, pe lotul 2, este zona viitorului nod rutier Teiuș, la supratraversarea căii ferate. În acest punct, antreprenorul, are o mobilizare fără precedent, nu mai putin de 90 de muncitori, majoritatea structuriști, lucrând la: ridicarea pilelor, armături, grinzilor de susținere, și la suprabetonări.

Pasajul peste calea ferată de la kilometrul 26 are o lungime de circa 250 de metri cu elevație de 12 metri, în luna decembrie a acestui an, urmând să fie ridicate grinzile metalice. Acestea au fost deja aduse în șantier și depozitate chiar în apropierea liniei de cale ferată.

La kilometrul 20 se suprabetonează pasajul peste drumul național de la Oiejdea și se efectuează lucrări pe traseul autostrăzii la ridicarea rampelor de la mai multe supratraversări, cum ar fi la kilometru 26,5 langa Teiuș și în zona Rădești.

Retter a reușit să suprabetoneze podul de la Sâncrai, ambele poduri peste râul Mureș fiind pregătite pentru hidroizolare.

Pe partea de structuri, Aktor, i-a adus în zona pasajului de cale ferată, pe bucovinenii de la Baxcom, o firmă cunoscută pentru mobilizarea foarte bună în ce privește ridicarea structurilor.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Băncile solicită majorarea plafonului pentru creditele Noua Casă

Băncile solicită majorarea plafonului pentru creditele Noua Casă

Băncile participante la programul Noua Casă au propus o majorare semnificativă a plafonului de creditare, de la 70.000 de euro la 120.000 de euro,...

Turcii câștigă încă un contract pentru autostrăzile patriei! 

Companiile din Turcia continuă să acapareze contracte pe marile șantierele ale patriei. Și fără emoții pentru că se prezintă singure la licitații. Directorul General...