Lucrări de urgență la un pod feroviar peste Olt. CFR a făcut anunțul

Publicat: 16 apr. 2024, 06:43, de Mariana Olteanu, în Transporturi , ? cititori
Lucrări de urgență la un pod feroviar peste Olt. CFR a făcut anunțul

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat începerea lucrărilor de tip Quick Wins la un pod feroviar crucial de pe Magistrala 100, care traversează râul Olt.

Podul este situat între stațiile Drăgănești Olt și Fărcașele. În total, valoarea lucrărilor este de 1,73 milioane de lei, fără TVA, cu finanțare asigurată din fonduri nerambursabile PNRR, pentru viteza maximă de circulație de 120 km/oră. Lucrările sunt incluse în programul de lucrări tip Quick Wins (Lotul 17) și au drept scop ridicarea restricțiilor de viteză, îmbunătățirea condițiilor de circulație, prin creșterea vitezei maxime până la 120 km/h, și optimizarea gradului de siguranță.

În perioada 15 aprilie – 31 mai 2024, constructorul va avea deschis șantierul pentru lucrări la podul peste râul Olt, pe FIRUL I, unde va fi demontată suprastructura căii de la km 143+280 până la 143+720 și înlocuită cu materiale noi de cale – șină, traverse și material mărunt de cale – etapă urmată de lucrări de profilat și buraj mecaniza

Ce spune CFR?

„În timpul lucrărilor de tip Quick Wins de pe FIRUL I, Trenurile vor circula doar pe FIRUL II între stațiile Drăgănești Olt și FĂRCAȘELE, cu restricție de viteză, pentru protecția muncitorilor, în zona șantierului”, mai informează CFR.

La ora actuală pe linia 100 Bucureşti – Craiova, SRCF Craiova are deschise următoarele şase şantiere, pe intervalul Roşiori Nord – Fărcaşele, pentru lucrări de tip Quick Wins, pe o lungime totală de 18,32 km, unde viteza maximă de circulaţie, după finalizarea lucrărilor, va ajunge la maximum 120 km/h: Lotul 3 Rădoieşti – Atârnaţi, Fir I, km 85+880 – 90+500; Lotul 4 Rădoieşti – Atârnaţi, Fir I, km 90+500 – 94+000; Lotul 6 Rădoieşti – Atârnaţi, Fir II, km 92+033 – km 93+932; Lotul 9 Roşiori Nord – Măldăeni, Fir I, km 101+330 – 106+000; Lotul 10 Roşiori Nord – Mihăeşti (linia II, staţia Măldăeni); Lotul 17 Drăgăneşti Olt – Fărcaşele, Fir I, km 143+280 – 143+720.

De asemenea, în cadrul programului de lucrări de tip Quick Wins, cu finanţare PNRR, pe raza SRCF Craiova au fost finalizate reparaţiile punctuale pentru ridicarea restricţiilor de viteză pe şase loturi de pe linia CF Piteşti – Craiova (Lot 18 Piteşti – Pârvu, km 111+950-113+150, Lot 19 Bradu de Sus – Costesti, km 117+230 – 118+350, Lot 21 Falfani – Stolnici, km 138+050 – 138+130, Lot 22 Stolnici – Harşeşti, km 146+100 – 146+642, Lot 23 Stolnici – Corbu, km 149+950 – 150+900 şi Lot 26 Staţia Pieleşti, km 235+550 – 235+700), unde a şi fost redeschisă circulaţia feroviară, în derulare la ora actuală fiind lucrările pe linia II din staţia Costeşti, incluse în Lotul 20 Pârvu – Falfani, km 127+500 – 129+500.

Pentru ultimele 13 loturi (Lot 1, Lot 2, Lot 5, Lot 7, Lot 8, Lot 11, Lot 12, Lot 13, Lot 14, Lot 15, Lot 16, Lot 24 şi Lot 25), SRCF Craiova a predat deja amplasamentele constructorilor, pentru organizarea șantierelor şi depozitarea materialelor, notează compania feroviară, a mai transmis CRF pe Facebook.