Lupii vor ajunge mai ușor în cătarea vânătorilor. CE a schimbat gradul de protecție
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/06/cdc964826f40e764ee06ddcf51526638.jpeg)
Consiliul Uniunii Europene a adoptat, joi, modificarea Directivei privind habitatele. Schimbarea se referă la scăderea nivelului de protecţie pentru lupi de la „strict protejat” la „protejat”, informează DPA.
Această actualizare referitoare la lupi aliniază directiva la Convenţia de la Berna actualizată, acordul internaţional pentru protecţia plantelor, a animalelor şi a habitatelor în Europa, potrivit Agerpres.
„Noul statut le va oferi mai multă flexibilitate statelor membre în ceea ce priveşte gestionarea populaţiilor de lupi. Cu toate acestea, statele membre trebuie să asigure în continuare stadiul corespunzător de conservare a lupului şi pot continua să includă lupul ca specie strict protejată în legislaţia naţională şi să instituie măsuri mai stricte pentru protecţia acestuia”, a precizat Consiliul UE, într-un comunicat de presă.
Protejarea lupilor, o poveste de succes
Anterior, la începutul lunii mai, Parlamentul European a redus statutul UE de protecţie a lupilor de la „strict protejat” la „protejat”, ceea ce înseamnă că statele membre vor avea acum o mai mare flexibilitate în gestionarea populaţiilor de lupi de pe teritoriul lor.
Conform Comisiei Europene, există peste 20.000 de lupi în Europa, iar populaţiile şi arealul lor sunt în creştere.
„Această poveste de succes în domeniul conservării a dus totuşi la înmulţirea conflictelor cu activităţile umane în unele regiuni, în special în ceea ce priveşte animalele din gospodării”, a informat Parlamentul European.
Peste o zecime din lupi trăiesc în România
Lupii cenuşii au fost practic exterminaţi în Europa în urmă cu 100 de ani, dar numărul lor a crescut la o populaţie actuală de circa 20.300, majoritatea în Balcani, ţările nordice, Italia şi Spania.
În România, conform celor mai recente estimări, trăiesc între 2.500 și 2.900 de lupi. Ei sunt răspândiți în zone de dealuri înalte și munți de joasă altitudine, pe tot cuprinsul lanțului carpatic. Densitatea medie pe teritoriul României este de 1,95 lupi la 100 km².
Lupii trăiesc în familii sau haite, pe teritorii de circa 200 de km². Ei se adaptează foarte ușor oricărui tip de habitat. Lupul e un animal agil și rapid, cu o constituție robustă și subțire în același timp. Exemplarele din România au o greutate între 25 și 60 de kilograme.
În Europa, mărimea haitei este în medie de patru – șase animale, de obicei un mascul și o femelă de vârstă adultă, plus puii lor. Lupii sunt animale sociale, comunicând între ei prin limbajul corpului și expresii faciale.