Luptă în PNL pentru Ministerul Justiției. Surse: Trei favoriți își dispută portofoliul

Publicat: 23 sept. 2021, 11:00, de Mihaela Verdes, în Bursa Zvonurilor , ? cititori
Luptă în PNL pentru Ministerul Justiției. Surse: Trei favoriți își dispută portofoliul

Liberalii vor să păstreze Ministerul Justiției, susțin surse politice pentru ziare.com. Chiar dacă vor reface coaliția de guvernare alături de USR PLUS, viitorul ministru va fi liberal, spun sursele. Și va fi ales de președintele Klaus Iohannis. Prin urmare, a început deja lupta pentru funcție în interiorul PNL.

Cătălin Predoiu este favoritul președintelui Iohannis pentru portofoliul Justiției. În Guvernul Orban, relația dintre Iohannis și Predoiu a funcționat perfect, susțin sursele citate. Predoiu a propus trei procurori-șefi, negociați în prealabil cu șeful statului, chiar dacă unii aveau probleme de integritate.

De exemplu, Georgiana Hosu a fost instalată de binomul Iohannis-Predoiu în fruntea DIICOT. Ea a demisionat după câteva luni, soțul său fiind condamnat cu suspendare. Hosu a îngropat dosarul 10 August, și acum e pensionară specială, la numai 49 de ani.

Comparativ, Stelian Ion a demarat o procedură de selecție pentru DIICOT, fără să-l consulte pe Klaus Iohannis. Ulterior a fost demis.

Iulia Scântei, o variantă pentru Ministerul Justiției

Senatoarea PNL Iulia Scântei e a doua variantă pentru Justiție, potrivit acelorași surse. De profesie notar, Scântei ocupă în acest moment funcția de președinte al Comisiei Juridice din Senat.

 Iulia Scântei, alături de Alina Gorghiu și senatorul Daniel Fenechiu, a scris sesizarea la CCR, pentru a bloca moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu.

Parlamentar de Iași, Scântei a fost propulsată în politică de Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiției în timpul guvernului Tăriceanu. La rândul său, Chiuariu e creația politică a fostului baron liberal Relu Fenechiu, trecut prin pușcărie.

Iulia Scântei ar fi susținută de Alina Gorghiu, mâna dreaptă a premierului Cîțu.

Cristian Băcanu nu ar avea susținere în partid

Cristian Băcanu e a treia soluție pentru minister. În prezent deputat PNL, Băcanu a fost secretar de stat la Justiție în mandatul lui Cătălin Predoiu.

Este unul dintre cei mai febrili susținători ai premierului Cîțu, în competiția cu Ludovic Orban pentru șefia partidului. Spre deosebire de Predoiu și Scântei, Cristian Băcanu nu are susținere în partid, pierzând alegerile pentru șefia filialei Sector 5.