Mă recomandă vocea şi talentu’…

Am uitat să vă spui. Zilele trecute, mi s-a făcut o ofertă de muncă. Serioasă, nu aşa, adică oricum, adică la plezneală, adică de florile roz ale mărului bătrân! Domn’le, artistă cum sunt, am fost solicitată pentru un loc de muncă.

Profesionalismul, ţinuta, eleganţa, atitudinea, înalta clasă m-au recomandat! Ba, chiar şi vocea şi talentul meu! Deşi, soţu’ din dotare – pe care-l scot de la ciorbă caldă, dacă mă mai ia cu farafastâcuri de astea – zice că mă recomandă şi şosetele albastre din picioare, luate peste cele roşii. Lume rea, maică! Da’ io, dacă am avut un picior rupt, până acuma, când a dat, cam câş, nu oblu, soarele ăsta, nu era chip să stau numa’ cu o pereche de şosete, că mă înjunghia o înjunghiere până la mama osului şi dincolo de el…

Da’ să ne întoarcem la oile noastre, recte, locul de muncă pe care l-am cam ratat. Mă repet, da’ cam ca Zicu în faţa porţii goale am ratat. Fu aşa: bărbatu’ tunse grabnic iarba de pe şanţ. Că-i împleteam, naibii, cosiţe ca lu’ Cosânzeana din poveste. Ierbii. Nu bărbatului. Iar io, ca să dau bine la prim plan, ca să fac impresie, ca să zică lumea ce nevastă dată dracu’ are Marcu, m-am apucat, cu simţ de răspundere, să mătur.

Toată strada, în dreptul gardului nostru, că făcuse iarba aia nişte sărituri, de să să-ntreacă la astea cu Maricica Puică. Şi măturam eu, şi mă gândeam că aşa-mi trebuie, dacă n-am învăţat carte! Şi mă mai gândeam că ar fi al naibii de frumos să mă duc la o plimbărică pe aci, pe la Paris, pe la Roma, când o doamnă respectabilă mi se adresează: „lună o faceţi, soare! N-a fost niciodată strada asta aşa curată. Nu veniţi şi la mine? Să-mi măturaţi prin curte şi pe la găini? Zău, vă plătesc, nu degeaba!”

Nu m-am dus. Aştept şi alte oferte. Provincia, cum e vorba aia, o aştept! Să-mi crească, deh, cota şi prestigiul! Oricum, e mişto sau cum? Că nu la orice colţ de stradă se întâmplă să te oferteze careva cu un loc de muncă. Da’ nu, că nu sunt la prima… abatere. Sunt recidivistă. Se întâmplă să mă grăbesc, nebună, pe stradă – pe la oraş, când ajung şi eu, ca oamenii – şi să mă oprească, mintenaş, câte cineva: „doamnă, nu vă supăraţi… Ştiţi cumva când vine pensia? Că toată ziua m-am uitat după poştaş şi n-a venit!”

Mă uit la geanta mea, mă uit la bluză ori la taior şi parcă, da, am fason de poştăriţă. Aşa că mă scot repede: „Îmi pare rău, nu ştiu ce să vă spun. Nu lucrez la poştă!” „E, ştiu că nu lucraţi. Dar m-am gândit că ştiţi!” Pe la hipermarket, când sunt io mai prinsă cu umplutul coşului, iar se plasează lângă mine câte unul, câte una: „da’ borşu’ pe unde e? Şi cerealele bio? Ştiţi cumva ce conţin? Aveţi idee care foietaj e mai bun? Aţi mai luat îngheţată de asta? Care sortiment e mai delicios?”

Bărbatu’ râde mereu de mine şi-mi spune că vin pe tarla cu temele nefăcute, că sunt nepregătită când mă scot oamenii ăia la lecţie şi că ar trebui să-mi bag minţile în cap şi să iau notiţe corespunzător, ca să ştiu ce să spun când sunt întrebată.

Ce ziceam… Vocea şi talentul mă recomandă! Că n-o scrie pe mecla mea că sunt cam toantă. Acum vreo trei ani, eram la mare, în Grecia. Buluc de lume, de toate naţionalităţile. Că virusul vieţii nu ieşise colea, la prim plan. Ce să arunci acul, că nu pica nicăieri, de ce lume era! Eu stăteam cuminte, parol, pe şezlong, că taman ce începusem să scriu – pe telefon, ca oamenii mari, un roman. Nimic, da’ nimic n-am făcut!

Şi soţu’ zice: „îi vezi p-ăia?” „Pe care?” „Pe băieţii ăia de la martorii lu’ Iehova. Uite-i colo. Ăia care îşi fac loc prin mulţime.” „Da, îi văd, că nu sunt chioară!” (Mă rog, cam sunt, da’ nu mă dau din prima…) „Unde crezi că se opresc şi cu cine vorbesc ei?” „Ce ştiu eu? Cu cine vor ei!” „Şi ei vor să vorbească fix cu tine. La tine se opresc! De pe toată plaja asta, pe tine te-au ginit”. „Ei, cred că vrei să te-alerg! Sau să ţi-o iei! Să vadă toată plaja asta un tip bătut cu papucul de nevastă! Ca să nu mai ai tupeu, golanule, să râzi de mine!”

Şi ce credeţi, boieri dumneavoastră… Ăia cu Iehova taman cu mine intră în vorbă! Taman mie încep să-mi explice şi taman pe mine mă întreabă! Nici mai încolo, nici mai încoace nu se opresc şi nu privesc! Fix la mine, mămică! Acuma, na, ce era să fac? Să pun oamenii pe fugă? Să le întorc spatele? Să-i las cu ochii în ceaţă? Am vorbit cu ei, normal… De asta zic… Vocea şi talentul mă recomandă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole