Mădălina Ghenea face furori într-o rochie transparentă, creație a fostului ei logodnic

Publicat: 03 oct. 2023, 14:00, de Alice Gherman, în LIFESTYLE , ? cititori
Mădălina Ghenea face furori într-o rochie transparentă, creație a fostului ei logodnic

Sustainable Fashion Awards 2023 s-au încheiat, dar imaginile cu frumoasa actriță Mădălina Ghenea, pe covorul roșu la Scala di Milano, continuă să facă furori pe internet. Într-o rochie argintie, transparentă și cu franjuri Mădălina este senzațională.

La Sustainable Fashion Awards 2023 (Premiile Modei Durabile), eveniment găzduit la Scala di Milano, Mădălina Ghenea a strălucit în rochia argintie creată de fostul ei logodnic, designerul german Philipp Plein, cu care a fost împreună numai 38 de zile. Cu franjuri, mulată pe corp și cu un decolteu generos, rochia Mădălinei îi scoate în evidență formele voluptoase și îi dă o strălucire aparte.

Mădălina a postat imaginile de la eveniment pe contul său de Instagram, povestindu-le fanilor cât de interesantă a fost experiența ei la Premiile Modei Durabile 2023. „Au trecut câteva zile de când Săptămâna Modei s-a încheiat, dar a fost o perioadă plină. Am filmat o campanie la nivel mondial, am defilat la o prezentare, am participat la mai multe evenimente și m-am distrat mult”.