MAE respinge afirmațiile lui Putin potrivit cărora România ar avea pretenţii teritoriale faţă de Ucraina

Publicat: 05 nov. 2022, 20:01, de Aurel Drăgan, în Internațional , ? cititori
MAE respinge afirmațiile lui Putin potrivit cărora România ar avea pretenţii teritoriale faţă de Ucraina
Bogdan Aurescu

Ministerul Afacerilor Externe al României a respins sâmbătă afirmaţiile exprimate de preşedintele Federaţiei Ruse în discursul susţinut cu ocazia Zilei Unităţii Naţionale, „care induc în mod fals” ideea că România ar avea pretenţii teritoriale faţă de Ucraina.

„Ministerul Afacerilor Externe al României respinge aserţiunile exprimate de preşedintele Federaţiei Ruse în discursul susţinut cu ocazia Zilei Unităţii Naţionale, care induc în mod fals ideea că România ar avea pretenţii teritoriale faţă de Ucraina”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Totodată, MAE subliniază că „războiul de agresiune” declanşat de Rusia la 24 februarie reprezintă „o încălcare gravă şi brutală” a principiilor de drept internaţional, inclusiv a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei.

„În acest context, România reafirmă susţinerea sa fermă pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, în frontierele sale recunoscute internaţional”, afirmă MAE.

Războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina nu este doar unul împotriva Ucrainei, ci este împotriva arhitecturii de securitate europene, a mai declarat sâmbătă ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

„Până la urmă, războiul din Ucraina nu este doar un război împotriva Ucrainei. Este un război împotriva arhitecturii de securitate europene. Rusia vrea să schimbe parametrii arhitecturii de securitate europene, aşa cum sunt ei astăzi, în favoarea sa, evident. Şi este un atac împotriva valorilor democratice ale comunităţii noastre din care face parte şi România”, a spus ministrul, la Digi 24.

Potrivit lui Aurescu, orice sprijin pe care România îl acordă Ucrainei înseamnă sprijin „concret pentru securitatea României”.

„Orice sprijin pe care îl acordăm statului vecin să contracareze ofensiva, invazia, agresiunea Rusiei înseamnă de fapt sprijin concret pentru securitatea României şi cetăţenilor români. Adică ne protejăm noi securitatea şi prosperitatea. Este valabil şi în ceea ce priveşte sprijinul pentru Republica Moldova. (…) Dacă ei sunt mai bine apăraţi, înseamnă că noi suntem mai bine apăraţi”, a mai arătat Aurescu.

El a amintit că până în prezent 6,5 milioane de tone de cereale ucrainene au fost transferate prin România, iar peste 2,75 milioane de cetăţeni ucraineni au trecut frontierele României de la începutul războiului.

În opinia sa, Rusia nu doreşte „în mod real” în acest moment să ajungă la pace cu Ucraina.

„Nu este imposibil să vedem apeluri din ce în ce mai frecvente la negociere din partea Federaţiei Ruse pe care însă cred că trebuie să le luăm cu foarte multă rezervă, pentru că ele pot fi eventual utilizate doar ca o pauză pentru refacere operaţională din partea Federaţiei Ruse. Mai departe, evoluţia depinde foarte mult de ce se va întâmpla concret în teren, iar în acest moment aş spune că, dacă mă întrebaţi care sunt şansele reale ale unei negocieri adevărate, pe bune aş spune că sunt foarte mici. Eu nu cred că Federaţia Rusă doreşte în mod real în acest moment să ajungă la o pace cu Ucraina. (…) Ucraina nu va dori că încheie o pace cu Federaţia Rusă până când nu îşi va elibera teritoriile. Aceasta este o linie roşie pentru Ucraina şi depinde de Ucraina să decidă momentul la care va dori să înceapă o negociere de pace”, a mai arătat demnitarul.