Magda Vasiliu, șocată de cazul Danei Roba, desfigurată cu ciocanul de soțul ei: „Și eu am fost agresată, umilită”

Publicat: 09 iun. 2023, 10:00, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Magda Vasiliu, șocată de cazul Danei Roba, desfigurată cu ciocanul de soțul ei:

Fosta prezentatoare TV Magda Vasiliu este șocată de ceea ce i s-a întâmplat Danei Roba, tânăra desfigurată cu ciocanul de soțul ei și recunoaște că, la rândul său, a fost și ea agresată, umilită, înșelată de bărbații cu care a trăit.

Dana Roba se află în continuare în stare gravă, iar medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire. Reamintim faptul că luni dimineața, în timp ce dormea, tânăra care are două fetițe minore a fost lovită barbar de către soțul ei cu un topor în cap. Ulterior, bărbatul a sunat la 112 și a anunțat ce a făcut. Aflat în arestul Poliției, soțul femeii încearcă să pledeze nebun pentru a scăpa de ani grei de închisoare și declară că a fost orbit de gelozie.

Magda Vasiliu, care a divorțat de trei ori, iar acum locuiește în Italia, acolo unde a plecat pentru tratamentele fiului ei bolnav de cancer, a postat pe Facebook părerea ei vizavi de drama Danei Roba.

„Sunt absolut îngrozită de ce i s a întâmplat Danielei Roba. Nu ne cunoaştem personal, dar eram prietene pe Facebook de ani de zile…şi puteam nici să nu fi auzit de ea…Simplul gând că o femeie e lovită cu ciocanul de soţ în timp ce doarme, mă cutremură…

Stai în casă, trăieşti sub acelaşi acoperiş cu un om care, brusc, devine un monstru…este înfricoşător. Am fost agresata la rândul meu, înşelată, umilită, controlată şi jignită …dar am plecat de fiecare dată la timp…

Şi am decis, în consecinţă, că Vlad e singurul bărbat (în devenire) pe care îl mai vreau sub acelaşi acoperiş. Nu mi permit sfaturi. Dar pot spune din proprie experienţă că e bine să pleci de la primele semne că relaţia scârţâie. Eu am pierdut ani, am închis ochii, am încercat să accept compromisuri. Degeaba. Nu ajută la absolut nimic.

Acum sunt liberă, nu singură. Aşa mă consider. Cât despre Daniela Roba, nu mă pot gândi decât că e o femeie tânără, mama…ţin pumnii să şi revină, deşi nu sunt sigură că se va recupera vreodată complet. Poate fizic o va face, dar rănile lăsate în psihicul, în sufletul ei nu cred că se pot şterge vreodată…”, a scris Magda Vasiliu pe Facebook.