Mai mulți lideri și membri PNL din Spania și-au dat demisia. Motivul deciziei

Publicat: 05 mai 2022, 13:14, de Cezar Amariei, în Internațional , ? cititori
Mai mulți lideri și membri PNL din Spania și-au dat demisia. Motivul deciziei

69 de membri ai organizației PNL Madrid, împreună cu președintele organizației, Nicoleta Zamfir (foto dreapta), dar şi Ion Călin Cardos – Asturias (vicepreşedinte al PNL Spania) şi secretarul general adjunct al PNL Spania, Veronica Ene,și-au dat demisia din Partidul Naţional Liberal. Ei au anunțat că se vor alătura Partidului Forța Dreptei, „singurul reprezentant autentic al ideilor liberal conservatoare şi continuator al obligaţiilor asumate şi neonorate de PNL ȋn campaniile electorale din anii 2019 si 2020”.

Aceștia se arată nemulțumiți de „simulacrul de Congres” din 10 aprilie 2022, în care a fost ales Nicolae Ciucă, pe care îl consideră nereprezentativ.

„Noul preşedinte ales, domnul Nicolae Ciucă, nu are chiar niciun punct de intersecţie cu liberalismul sau cu Partidul Naţional Liberal. Este un om care nu a venit din proprie iniţiativă ȋn PNL, un om care nu are vechimea necesară pentru a fi preşedinte, iar formarea şi traseul său profesional nu ȋl recomandă pentru a conduce un partid de orientare liberală.

Dovada faptului că domnul Ciucă nu respectă valorile liberale ale egalităţii ȋn drepturi şi transparenţa deplină ȋntr-o funcţie publică este şi felul ȋn care a abuzat de puterea conferită de funcţia de premier pentru a ȋmpiedica un proces legal și transparent de verificare a tezei sale de doctorat.

Noi, membrii PNL Madrid, am spus de la ȋnceput că guvernarea alături de PSD va fi ca o îmbrațișare a ”văduvei negre” pentru Partidul Naţional Liberal, iar singurul partid care va ieși câştigător din această coaliţie este acelaşi PSD, aceeași ciumă roșie”, transmit demisionarii într-o scrisoare publică comună.

Mai mult, aceștia se arată nemulțumiți de faptul că liberalii nu au reușit să se impună în Guvern.

„Am aşteptat, fără să ne manifestăm public, să vedem dacă PNL poate impune vreo direcţie liberală în această guvernare sau măcar unul dintre angajamentele majore luate ȋn campania electorală. Din păcate, ȋn acest USL 2, la fel ca şi ȋn primul USL, PNL este doar remorca PSD. Tot Ciuma Roșie dă tonul şi în această guvernare, la toate capitolele, de la economie, protecție socială, justiție sau legislație electorală, iar noi asistăm neputincioşi cum cel mai vechi partid din România, Partidul Naţional Liberal, se stinge încet, ȋncet ȋn această alianţă toxică, prin care i-am trădat pe toţi românii care ne-au acordat ȋncrederea şi votul”, susțin demisionarii.

Organizația liberală din Madrid se mândrește cu rezultate bune la ultimele alegeri parlamentare, din anul 2020, când PNL a obținut prima poziție, înaintea AUR și USR.