MAI: Partenerii căsătoriți de același sex din alte state vor putea primi drept de ședere în România

Publicat: 06 iul. 2023, 14:00, de Teodora Dinu, în LIFESTYLE , ? cititori
MAI: Partenerii căsătoriți de același sex din alte state vor putea primi drept de ședere în România

Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ care va permite acordarea dreptului de ședere în România a partenerului de același sex, dacă are căsătoria încheiată legal în alt stat.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat în privința dreptului de ședere pe teritoriului României al partenerului de același sex căsătorit legal în alt stat, reținând următoarele:

„1) Într-o situație în care un cetățean al Uniunii a făcut uz de libertatea sa de circulație deplasându se și locuind efectiv, în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2004/38/CE, într un alt stat membru decât cel a cărui cetățenie o deține și a întemeiat sau a consolidat cu această ocazie o viață de familie cu un resortisant al unui stat terț, de același sex, de care este legat printr-o căsătorie legal încheiată în statul membru gazdă, articolul 21 alineatul (1) al TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca autoritățile competente ale statului membru a cărui cetățenie o deține cetățeanul Uniunii să refuze acordarea unui drept de ședere pe teritoriul acestui stat membru resortisantului menționat, pentru motivul că dreptul statului membru menționat nu prevede căsătoria între persoane de același sex.

2) Articolul 21 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, resortisantul unui stat terț, de același sex ca cetățeanul Uniunii, a cărui căsătorie cu acesta din urmă a fost încheiată într un stat membru conform dreptului acestui stat, dispune de un drept de ședere pe o perioadă mai mare de trei luni pe teritoriul statului membru a cărui cetățenie o deține cetățeanul Uniunii. Acest drept de ședere derivat nu poate fi supus unor condiții mai stricte decât cele prevăzute la articolul 7 din Directiva 2004/38/CE.”

România se aliniază cerințelor Curții de Justiție a Uniunii Europene

Examinând inclusiv hotărârea CJUE amintită anterior, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.277 alin.(2) şi (4) din Codul civil, constatându-se că acestea sunt constituționale în măsura în care permit acordarea dreptului de ședere pe teritoriul statului român, în condițiile stipulate de dreptul european, soților – cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene şi/sau cetățeni ai statelor terțe – din căsătoriile dintre persoane de același sex, încheiate sau contractate într-un stat membru al Uniunii Europene.

În prezent, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, condiționează acordarea dreptului de ședere pentru membrul de familie al unui cetățean român căsătorit în alt stat membru al Uniunii Europene, de transcrierea în registrul național de stare civilă a certificatului de căsătorie. Transcrierea certificatului nu poate fi făcută în conformitate cu legislația națională actuală, pentru căsătoriile încheiate în străinătate între persoane de același sex.

Certificatul de căătorie al persoanelor de același sex nu se va mai transcrie

Astfel, prin proiectul de act normativ se are în vedere soluționarea problemei expusă anterior, prin modificarea în mod corespunzător a art. 46 și 62 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002, vizând strict înlăturarea cerinței transcrierii certificatului de căsătorie exclusiv în scopul exercitării drepturilor ce privesc libera circulație a persoanelor în cadrul UE.

Înlăturarea, pentru un scop determinat, a cerinței transcrierii nu reprezintă o recunoaștere pe teritoriul României a efectelor căsătoriilor încheiate între persoane de același sex. Statele membre ale UE au vocația de a decide, în mod suveran, dacă permit sau nu încheierea unor astfel de căsătorii pe teritoriul lor sau dacă recunosc, pe propriul teritoriu, efectele unor astfel de căsătorii încheiate în alte state membre.

Prezentul proiect de act normativ  pus în dezbatere publică de MAI are ca obiect completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, după cum urmează:

– completarea art.46 și 62 astfel încât să fie eliminată condiționarea acordării dreptului de ședere pentru membrul de familie al unui cetățean român căsătorit în alt stat membru al Uniunii Europene, de transcrierea în registrul național de stare civilă a certificatului de căsătorie între persoane de același sex. Modificarea propusă are în vedere doar înlăturarea cerinței transcrierii certificatului de căsătorie, exclusiv în scopul exercitării drepturilor ce privesc libera circulație a persoanelor în cadrul Uniunii Europene.

– completarea art.88 alin.(2) prin indicarea străinilor exonerați de la obligativitatea obținerii vizei, cărora le încetează dreptul de ședere ca urmare a nerespectării scopului declarat la intrarea pe teritoriul României ori a încălcării reglementărilor referitoare la angajarea în muncă a străinilor, astfel încât și în cazul acestora să fie opozabil termenul pentru plecare voluntară (15 zile de la comunicarea deciziei de returnare).

Citește și: La Cotroceni sărbătoreau Legile Educației, iar Ligia Deca gira publicarea greșită a rezultatelor la evaluare