Maia Morgenstern, amintiri triste din copilărie: „Lipsuri serioase, nevoi…”

Publicat: 25 iul. 2023, 10:00, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Maia Morgenstern, amintiri triste din copilărie:

Copilăria Maiei Morgenstern au fost extrem de modestă, însă doar din punct de vedere material pentru că, așa cum spune actrița, spiritual, cultural sau afectiv avea tot ce îi trebuia. Într-un podcast, Maia Morgenstern, acum în vârstă de 61 de ani, și-a amintit de copilăria ei, marcată de neajunsuri, dar și cea mai mare dezamăgire pe care a trăit-o la 18 ani.

Maia Morgenstern a făcut mărturisiri copleșitoare despre perioada copilăriei și lipsurile materiale cu care s-a confruntat.

Am avut o copilărie complicată, marcată de lipsuri, de nevoi. Niciodată spirituale, niciodată culturale, niciodată la nivel de cunoaștere, de atenție, de căldură, de îngrijire, de energie, de timp și de atenție, pe care părinții mei, familia mea mi-au dăruit-o.

Lipsuri materiale, evident. Îmi doream tot felul de chestii. Muream de ciudă când cei de-o seamă cu mine, colegii mei, aveau un sandwich mai bun ca al meu, sau un costum de jeans, sau bentiță față de cum aveam eu.

Sufeream, îmi era ciudă și mă burzuluiam. Nu aveam televizor. Tata nu îngăduia televizor acasă. Asta mi-a permis să citesc mai mult. Nu am fost un copil care să citească ușor, să fiu un geniu. S-au luptat cu mine mult.

De ce să citesc eu când adoram să-mi citească mama? Adoram vocea mamei și felul în care citea. O adoram. Învățam pe dinafară ce îmi citea mama. Apoi stăteam cu ochii în carte și ‘citeam’, însă uitam să dau pagina. Tata a fost cel care a stat acasă prin forța lucrurilor„, a relatat Maia Morgenstern în cadrul unui podcast.

Maia Morgenstern: „Nu-mi venea să recunosc cât de tare mă doare”

Mama Morgenstern a trăit prima mare dezamăgire la 18 ani, când a fost respinsă la Facultatea de Actorie.

„De la vârsta de 18 ani, am intrat în lumea artei. Așa se spune acum și așa se spunea și pe vremea mea. Am intrat cu un eșec. Eu n-am reușit din prima la Facultatea de Artă Teatrală și Cinematografică – Institutul de Artă, cum se numea pe vremea mea, IATC – UNATC, acum. Iată, n-am reușit la examen din prima.

Aveam 18 ani și am căzut la examen, și n-a fost tocmai plăcut, ca orice căzătură. A fost usturător, a fost greu, cu lacrimi, cu durere ascunsă, că nu-mi venea să recunosc cât de tare mă doare. N-am stat niciun moment acasă. Mergeam pe străduțe și mă plimbam. Și mamei îi era mai greu decât îmi era mie.

Am aflat după, nu am aflat atunci. Mi-a fost sprijin, cum s-a priceput și ea, la vârsta ei, cu dragostea ei de mamă, să trecem peste, să mă încurajeze și să-mi aline suferința reală a unui eșec la un prim examen. Nu am stat acasă și m-am dus imediat să lucrez, la Teatrul Evreiesc de Stat. Am dat și acolo o formă de examen, de concurs, de audiție. M-am aruncat în vâltoare, am înotat în ape adânci, deși nu prea știam să înot. La 18 ani, aspiram către… Voiam să devin actriță. În ce fel, cum, era o poveste lungă. Se repeta, în fiecare an, cu fiecare generație, în forme diferite.

Vorbim de o poveste care s-a petrecut acum 43 de ani. Eu acum am 61 de ani. Eram speriată, nesigură pe piciorușele mele. Aveam toate motivele să fiu nesigură, nu știam prea multe. Cred în educație, în învățătură, în a săpa mai adânc.”, a povestit Maia, în cadrul podcastului.

Maia Morgenstern: „Tata îmi domolea lăcomia”

Cel mai mare vis în copilărie: îmi doream păpuși. Să fie multe! Eram de o lăcomie fără margini.

Tata îmi domolea lăcomia. Când primeam câte o păpușă, o tundeam, îi căutam mecanismul. Idealul era să facă mama. Să le desenez, machiez, să le fac gene, să le tai unghiile și le tăiam degetele cu totul și, apoi, voiam altă păpușă. Voiam să merg la Gradina Botanică. Era unul din visurile mele. La mare, și în timp de iarnă.

Copilăria mea mi-a fost marcată de lipsuri serioase, iar părinții încercau să suplinească cu mersul la teatru sau cinemateca. Mi-am dorit foarte mult să am copii, pentru că, în copilărie, nu am avut frați. Mi-am dorit un animăluț, un cățel. Acum, nu am timp și atenție

A fost tare complicat felul în care părinții aveau grijă de mine și toată atenția nu era un lucru obișnuit. Nu m-au certat, nu m-au bătut pentru note. Preocuparea lor era să învăț și să știu unde îmi caut informația. Tata vorbea 7 limbi străine, scris, citit și tradus. Din asta își câștiga existența. Din engleză, franceză, italiană, rusă, spaniolă și ebraică.’, a povestit actrița.