Maia Sandu, mesaj dur după extrădarea lui Plahotniuc: Infractorii care păreau invincibili ajung în fața justiției
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/ID115229_INQUAM_Photos_Octav_Ganea-Maia-Sandu.jpg)
Vladimir Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat din Moldova și considerat unul dintre cei mai influenți oligarhi din spațiul ex-sovietic, a fost extrădat joi dimineață din Grecia la Chișinău. Președinta Maia Sandu a transmis că acest moment reprezintă un pas esențial în lupta împotriva corupției și în demonstrarea faptului că justiția nu poate fi evitată.
Platohniuc, oligarh considerat de neînvins
Vladimir Plahotniuc, în vârstă de 59 de ani, a fugit din Republica Moldova în vara anului 2019, după ce și-a pierdut controlul asupra guvernării. Ulterior, pe numele său au fost emise mandate internaționale de arestare, inclusiv o Notificare Roșie a Interpol.
El a fost reținut de autoritățile elene pe 22 iulie, pe Aeroportul Internațional din Atena, în timp ce încerca să părăsească țara. La scurt timp, Procuratura Generală de la Chișinău a transmis oficial cererea de extrădare, procedură susținută și prin canale diplomatice.
Pe 19 septembrie, autoritățile din Grecia au aprobat predarea sa. Plahotniuc a fost adus în Republica Moldova pe 25 septembrie, escortat de polițiști și încătușat.
Maia Sandu transmite că nimeni nu e mai presus de lege
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacționat imediat după anunțul oficial, subliniind importanța acestui moment pentru statul de drept. Ea a declarat că aducerea lui Plahotniuc în fața justiției transmite un mesaj de fermitate către toți cei care au încercat să scape nepedepsiți.
„Până și infractorii care păreau invincibili ajung în fața justiției”, a afirmat șefa statului într-un mesaj publicat pe Facebook.
Pe numele lui Vladimir Plahotniuc sunt deschise trei dosare penale în Republica Moldova, care includ acuzații de:
- constituirea unei organizații criminale,
- fraudă și spălare de bani,
- abuz de putere.
El este considerat o piesă centrală în dosarul supranumit „furtul miliardului”, scandal de proporții care a zguduit sistemul financiar și viața politică a Republicii Moldova.
Procurorii susțin că, între anii 2013 și 2015, prin intermediul unor companii afiliate lui Ilan Șor, Plahotniuc ar fi beneficiat de transferuri directe în conturile sale de peste 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, provenite din credite frauduloase contractate de la trei bănci moldovenești: Unibank, Banca Socială și Banca de Economii.
Un simbol al corupției sistemice
Plahotniuc a fost mult timp perceput drept „păpușarul” politicii moldovenești, controlând instituții-cheie, partide politice și o parte semnificativă a mass-media. Fuga sa din 2019 a marcat sfârșitul unei epoci dominate de corupție și de influența sa asupra statului.
Extrădarea lui marchează o etapă nouă pentru autoritățile de la Chișinău, care încearcă să arate partenerilor internaționali că reformele promise și lupta împotriva corupției sunt priorități reale.
După sosirea în țară, Vladimir Plahotniuc a fost preluat de organele de anchetă, iar procedurile judiciare vor continua în dosarele deja deschise. Procuratura Generală a confirmat că acesta va fi audiat și plasat în detenție preventivă, urmând ca instanțele să decidă asupra măsurilor definitive.