Maior Lazăr Dorin s-a internat în Italia, exact când trebuia adus în România

Publicat: 02 oct. 2023, 16:30, de Daria Diaconeasa, în ACTUALITATE , ? cititori
Maior Lazăr Dorin s-a internat în Italia, exact când trebuia adus în România

Fostul parlamentar, Maior Lazăr Dorin, a aplicat o metodă celebră printre infractorii români care au reușit să ajungă în străinătate, pentru a nu face închisoare.

Maior Lazăr Dorin, care urma să fie adus astăzi din Italia, s-a internat la un spital din Roma, acuzând probleme medicale. Aducerea sa în țară se reprogramează pentru o dată ulterioară, imediat ce medicii italieni stabilesc că starea lui de sănătate îi permite transferul, cu avionul, în România.

Fost deputat PSD și PRM, Maior Lazăr Dorin a fost și lider al organizațiilor de revoluționari din Brașov. Acesta a plecat în Italia, după ce a fost condamnat la 2 ani și 1.186 de zile de pușcărie în România.

Autoritățile judiciare din Italia au dispus preluarea persoanei urmărite în baza mandatului european de arestare emis de Tribunalul Brașov.