Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti: Numărul deceselor Covid-19 este mult mai mare decât anul trecut

Publicat: 29 oct. 2021, 15:24, de Raluca I. Heroiu, în Sănătate , ? cititori
Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti: Numărul deceselor Covid-19 este mult mai mare decât anul trecut

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Cătălin Cîrstoiu, trage un semnal de alarmă și spune că numărul deceselor provocate de coronavirus este mult mai mare decât anul trecut, ceea ce ”arată gravitatea şi severitatea acestui val în privinţa formelor acute, grave”.

Medicul anunţă că 284 de pacienţi au murit în octombrie, toţi fiind nevaccinaţi. Cîrstoiu a afirmat că ATI ajung şi pacienţi vaccinaţi, chiar cu două doze, dar aceştia fac forme moderate de boală.

Managerul Cătălin Cîrstoiu a declarat, vineri, că unitatea pe care o conduce funcţionează în regim hibrid. 

“Suntem un spital care funcţionează în regim hibrid, adică negativ, pozitiv, suspect cu circuite distincte. 50% din pacienţi sunt pozitiv, 50% sunt negativi, adică în cifre concrete peste 350 de pozitivi, peste 350 de negativi. Ieri a fost o zi în care colegii mei de la cardiologie au asigurat tratamentul acut al infarctelor miocardice, au fost ieri 12 admisii, atât pozitiv, cât şi negativ. Noi am încercat să asigurăm un tratament egal tuturor acestor pacienţi în perioada acesta”, a afirmat Cîrstoiu.

El a precizat că numărul deceselor de COVID este mai mare decât anul trecut. 

“În anul 2020 erau, în octombrie, 193 de pacienţi decedaţi din care 21 pozitivi, astăzi vorbim, de la 1 octombrie 2021 – 29 octombrie, 284 de pacienţi pozitivi decedaţi COVID. Asta arată gravitatea şi severitatea acestui val în privinţa formelor acute, a formelor grave. E necesar ca oamenii să înţeleagă să vină cât mai repede la spital de la debutul simptomatologiei, să nu mai folosească automedicaţie, iar testele să fie raportate atunci când sunt pozitive”, a menţionat managerul Spitalului Universitar.

El atrage atenția că pacienţii ajunşi la ATI şi care au murit erau nevaccinaţi.  

“În privinţa pacienţilor care au ajuns în Terapie Intensivă şi care sunt decedaţi sunt toţi nevaccinaţi. În rest, sunt şi pacienţi vaccinaţi cu două doze , care au ajuns în Terapie Intensivă, dar cu forme medii. Nu au ajuns într-o formă severă. E o boală complicată, e boală care nu e numai o boală respiratorie, e mai mult decât atât”, a explicat Cătălin Cârstoiu.