Mandatul forţei ONU din Liban, reînnoit cu un an

Consiliul de Securitate al ONU a reînnoit miercuri cu un an mandatul forţei de menţinere a păcii în Liban (FINUL), care îşi va putea de asemenea continua pentru şase luni sprijinul logistic pentru forţele armate libaneze, potrivit AFP.

Prezentă în Liban din 1978, FINUL, formată din aproape 10.000 de soldaţi, a fost desfăşurată în sudul Libanului pentru a fi un tampon între Israel şi Liban care, după diferite conflicte, rămân în stare de război din punct de vedere tehnic.

La cererea autorităţilor libaneze, Consiliul de Securitate a decis să îşi prelungească încă o dată mandatul, exprimându-şi îngrijorarea în legătură cu „încălcările” armistiţiului, detaliate într-un raport al secretarului general al ONU.

Rezoluţia, adoptată în unanimitate de cei 15 membri, subliniază în special „riscul ca încălcările armistiţiului să ducă la un nou conflict pentru care nici una dintre părţile din regiune nu are mijloace”.

În raportul său înaintat Consiliului, Antonio Guterres notează că, „deşi cauzele profunde ale conflictului nu s-au schimbat radical din 2006”, FINUL „întâmpină noi probleme în desfăşurarea operaţiunilor sale”, în special restricţii la libertatea sa de circulaţie.

În contextul în care Libanul se confruntă cu o profundă criză economică, el subliniază de asemenea că „toate instituţiile statului sunt în pragul rupturii”. De aici şi recomandarea sa de a susţine armata libaneză, „esenţială în stabilitatea ţării”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...