Mântuirea Neamului e aproape: catedrala „de deasupra” și catedrala „de dedesubt”

După paisprezece ani de lucrări, Catedrala Mântuirii Neamului intră în linie dreaptă. Interiorul se finalizează, iar la 26 octombrie este programată sfințirea. E un proiect uriaș: mozaicuri până în turlă, peste 120 de vitralii, candelabre de bronz, clopote care se aud peste oraș și, sub nivelul solului, spații pentru slujbe, expoziții și patru adăposturi antiatomice. O construcție care îmbină cultul, cultura și prudența.

Șantierul, pe scurt

• Durată: 14 ani.
• Forță de muncă: aprox. 1.000 de oameni implicați, etapizat.
• Materiale și suprafețe: peste 30.000 m² de marmură și sticlă.
• Icoane: se montează ultimele mozaicuri – între sfinții canonizați în 2025 se află Arsenie Boca și Paisie de la Sihăstria.
• Punct dificil: icoana Maicii Domnului din turla principală, la 106 metri înălțime.

Pardoseala se acoperă cu marmură românească. În sală vor fi 110 scaune fixe și circa 2.800 pliabile. În Sfântul Altar sunt 42 de banchete dispuse circular, plus scaunul al 43-lea pentru întâistătător; în naos, 5 scaune arhierești.

Lumină și obiecte de cult

Interiorul va fi iluminat de peste 120 de vitralii și 5 candelabre din bronz, cu podoabe din piatră albă și cruci patriarhale, realizate la Viena. Candelabrul cel mare are aproape 6 m înălțime și 9 m deschidere.
La intrare, un vitraliu de 96 m² reprezintă hramul principal, Înălțarea Domnului.

Pe fațadă există un balcon de unde Patriarhul Daniel va binecuvânta mulțimea; esplanada poate funcționa și ca altar de vară. În turla principală sunt cinci clopote, dintre care unul este anunțat drept cel mai mare din Europa.

Sfințirea din 26 octombrie

Programul începe la ora 9:00 cu slujba sfințirii, urmată de liturghie oficiată de un sobor numeros, în frunte cu Patriarhul Daniel și Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului (invitat special).
Capacități anunțate:

• interior: aprox. 3.000 de persoane;
• esplanadă: în jur de 8.000;
• zone exterioare: ecrane mari pentru cei rămași afară.

Organizatorii estimează un public total mult mai numeros în jurul ansamblului, cu fluxuri controlate.

Ce nu se vede: nivelurile de sub catedrală

S-a săpat până la 24 m adâncime, cu rol antiseismic și funcțional.

• La –11: spații pentru slujbele zilnice, precum și săli pentru spectacole, concerte și expoziții.
• La –16: patru adăposturi antiatomice, câte 150 de locuri fiecare, cu tuneluri de evacuare spre nord și sud, ieșiri la 50 m de clădire.

Aceste niveluri fac din catedrală nu doar un lăcaș de cult, ci și un loc de întâlnire pentru comunitate, gândit cu reguli de siguranță clare.

Ce urmează sub esplanadă

În următorii doi ani sunt prevăzute: Muzeul Creștinismului, Peștera Sfântului Andrei, magazine cu obiecte bisericești, cantine pentru pelerini și spații de conferință. Esplanada are 10.000 m², suficient pentru a găzdui fluxul mare de vizitatori și activitățile conexe.

Ziua mare și zilele obișnuite

La sfințire va fi aglomerație și emoție. Importantă, însă, va fi viața de după: programul zilnic, deschiderea pentru vizitatori, felul în care ansamblul se integrează în oraș. Contează:

• accesul și circulația pietonală;
• transportul în comun pentru pelerini;
• curățenia și întreținerea esplanadei;
• folosirea coerentă a spațiilor de la –11 (cultură, educație, evenimente).

O clădire de asemenea anvergură are nevoie de disciplină în organizare, nu doar de entuziasm la inaugurare.

Icoane noi, sfinți apropiați de noi

Prezența sfinților canonizați în 2025 la intrarea în catedrală leagă patrimoniul vechi de secolul nostru. Pentru credincioși, e o punte firească: chipuri cunoscute din tradiția recentă intră în iconografie și fixează un prezent care, altfel, se pierde ușor în graba orașului.

Clopotele – semnalul simplu

Când vor bate clopotele, Bucureștiul va ști că acolo se întâmplă ceva. Nu e nevoie de superlative. Sunetul acela adună lumea laolaltă – pentru slujbă, pentru sărbătoare, pentru o clipă de liniște.

Hai că ne Mântuim, în sfârșit!

Catedrala Mântuirii Neamului vine cu două fețe complementare: spațiul sacru de la suprafață și infrastructura de sub pământ. Are icoane, vitralii și candelabre, dar și săli, galerii și adăposturi. Dacă va fi administrată cu grijă, poate deveni mai mult decât un reper vizual: un loc în care Bucureștiul se oprește, gândește, învață și se adună.
Pe 26 octombrie vedem începutul. Proba adevărată vine după: programul de zi cu zi, curățenia, siguranța, atenția la oameni. Așa se câștigă respectul pentru o construcție mare: nu doar prin poze, ci prin rânduială.

Și… încă o idee:

Cum redresăm bugetul – rapid și sigur

Când spui subsoluri la –11 și –16, mintea publică fuge singură la „spații ascunse”. Iar de la „spații ascunse” până la „comori” e un pas mic, mai ales într-o țară care a tot auzit despre bogăția clerului. N-avem de ce să transformăm metafora în acuzație. Avem, însă, tot dreptul să spunem limpede: dacă există venituri și bunuri care nu țin de slujbă, ele trebuie tratate ca la orice român. Icoana stă în altar, banii stau la fisc.

Subsolurile, metafora și realitatea

„Sutanele lacome își ascund comorile în adăposturile de la minus 16?” – spus așa, e o metaforă mușcătoare, bună de titlu. Realitatea utilă e alta: comorile care trebuie „descoperite” sunt fluxurile – ce intră, pe unde iese, ce rămâne, ce e cult, ce e afacere. Subsolul nu e o crimă; opacitatea este. Iar cea mai la îndemână și mai rapidă metodă de a da suflare bugetului, pentru Guvernul Bolojan, este să pună reguli simple peste un domeniu obișnuit până acum cu excepțiile: declara, bon, rol fiscal, raport. Atât. Restul e romantism contabil.

Lumina pe vitralii, lumină și pe conturi

Nu cerem „impozit pe rugăciune”. Cerem egalitate de tratament pentru veniturile economice ale oricărei instituții – inclusiv BOR. În timp ce statul numără fiecare șaorma a PFA-ului, e timpul să numere și încasările predictibile din „contribuții” și chirii din spații elegante sub cupole. Va durea? Un pic. Va strica evlavia? Nu. Va repara bugetul? Parțial, dar rapid. Mai ales că noul executiv are mandat politic fix pentru asta: să oprească hemoragia și să arate că nimeni nu e mai presus de fisc. Până și sfinții, în icoane, iubesc lumina. Să le-o dăm și pe conturi.

Nu e război cultural, e rânduială. Propunerea e pașnică și la obiect:

• separăm sacralul de comercial, cu o evidență publică a veniturilor non-liturgice (chirii, magazine, evenimente);
• cerem bon/chitanță acolo unde „contribuția recomandată” e, de fapt, tarif;
• plătim impozit local doar pentru spațiile economice; lăcașul de cult rămâne scutit;
• lăsăm filantropia neatinsă și încurajată, dar cerem transparență anuală.

Atât. Fără tam-tam, fără țipete. Doar lumină: cea de pe vitralii și cea din situațiile de venituri. E o soluție discretă de redresare a deficitului și, mai ales, o probă de echitate: nu atingi credința, ci pui în rând banii care circulă ca afacere. Iar când regulile sunt egale pentru toți, chiar și „comorile” devin… contabilitate.