Maramureş: Cabana turistică Usturoiu, distrusă de un incendiu

Publicat: 14 feb. 2022, 22:38, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Maramureş: Cabana turistică Usturoiu, distrusă de un incendiu

Fosta cabană turistică Usturoiu, situată în vecinătatea Dealului Florilor din municipiul Baia Mare, a fost distrusă în urma unui incendiu puternic, a informat, luni seara, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa Gonczi.

„Incendiul declanşat la cabana Usturoiul este fără victime. Clădirea a fost dezafectată. (…) Incendiul s-a manifestat în faza de ardere generalizată, la nivelul acoperişului, în suprafaţă de circa 500 de metri pătraţi”, a spus Oana Alexa Gonczi. Pentru stingerea incendiului au acţionat Detaşamentul de Pompieri Baia Mare, cu patru echipaje de stingere, unul de descarcerare, un echipaj de prim ajutor EPA SMURD, trei ofiţeri şi 25 de subofiţeri. În sprijinul echipelor de intervenţie a fost deplasată o motopompă.

Cabana Usturoiu a fost o clădire emblematică pentru turismul din Baia Mare, dar ea s-a degradat constant în ultimele două decenii.