Maramureş: Grâul din producţia internă ar putea asigura necesarul de pâine dacă n-ar fi exportat de producători

Publicat: 26 iul. 2022, 22:01, de Ziarul Puterea, în ESENȚIAL , ? cititori
Maramureş: Grâul din producţia internă ar putea asigura necesarul de pâine dacă n-ar fi exportat de producători
grau_recoltat

O parte din recolta de grâu din producţia internă ar putea asigura necesarul pentru fabricarea pâinii şi altor produse de patiserie pentru 2022-2023, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Adrian Pop, managerul unei fabrici de pâine, unor lanţuri de magazine şi coordonatorul unei asociaţii de profil din judeţul Maramureş.

„Recolta de grâu pe acest an arată optimist, dar cu o singură condiţie: grâul acesta să nu fie exportat. Dacă producătorii vor decide să exporte acest grâu spre alte ţări pentru preţuri mult mai mari, atunci e sigur că am putea avea o problemă atât la nivel local, cât şi regional. În acest moment, spun din toate datele din piaţă că avem asigurat grâul necesar fabricării pâinii şi altor produse de panificaţie”, a spus Adrian Pop.

Potrivit acestuia, fluctuaţiile de preţ la carburanţi, preţul la energie electrică şi gaz metan ar putea influenţa în următoarele luni preţul produselor de panificaţie.

„Oricât ne-am strădui să menţinem preţuri rezonabile la pâine şi alte produse, cred că pe viitor va fi aproape imposibil, din cauza schimbărilor aproape permanente la benzină şi motorină, iar la energie electrică şi gaz încă avem un preţ stabil cel puţin până anul viitor. Însă, toate mişcările de preţ la energie şi carburanţi s-au simţit imediat în procesul de producţie, dar şi în privinţa transporturilor locale, interne sau regionale. Am sistat livrările de anumite produse de panificaţie în ţară, tocmai din cauza acestor costuri mari. Pe de altă parte, avem în vedere o selecţie mult mai atentă a gamei de pâine oferită clienţilor. Vom menţine în producţie numai produsele solicitate şi elimina cel mai puţin căutate, tocmai pentru a ajuta costurile şi a evita orice risipă de materie primă. Toate aceste scumpiri venite în cascadă afectează sever toţi producătorii de pâine, magazinele şi în final pe cetăţeni”, a precizat Adrian Pop.

Acesta a subliniat că e posibil ca de anul viitor, în situaţia majorării preţurilor la gaz metan şi energie electrică, micile fabrici de pâine din comune şi oraşele mici să se închidă.

„Fabricile mici de pâine din comune şi oraşele mici sunt deja afectate de toate reajustările de preţ la energie iar dacă anul viitor preţurile urcă, e posibil ca aceste unităţi să se închidă. Aceşti producători oferă pâine spre comune, sate, cătune prin magazine iar orice majorare de preţ la pâine ar putea avea drept răspuns scăderea comenzilor şi, implicit, reducerea activităţii până la închidere. Din păcate, decidenţii de la vârful administraţiei nu văd multe aspecte, pentru că ei nu trăiesc în România reală”, a susţinut Adrian Pop.

În judeţul Maramureş, operează pe piaţă aproape 30 de fabrici de pâine mari, medii sau mici, asigurând necesarul în micile oraşe, comune şi sate. Acestea dispun de propria flotă de maşini pentru distribuţie, pentru a acoperi rute cât mai lungi.