Marcel Ciolacu, despre revenirea lui Dragnea în PSD: Nu există această posibilitate statutară

Publicat: 18 mart. 2021, 14:00, de Andreea Borcilă, în ESENȚIAL , ? cititori
Marcel Ciolacu, despre revenirea lui Dragnea în PSD: Nu există această posibilitate statutară
Marcel Ciolacu - PSD

Liderul Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a declarat într-un interviu că nu există posibilitatea ca fostul șef al PSD, Liviu Dragnea, să revină ca membru în partid, după ce va fi eliberat din închisoare.

Actualul șef al social-democraților a declarat, într-un interviu pentru G4Media.ro, că odată ce o persoană este condamnată, nu mai este membră a partidului.

„Să știți că eu nu am fost ipocrit. Și nu m-ați auzit nici vorbind de rău foștii lideri ai partidului, nu numai pe domnul Dragnea, și mi-am asumat trecutul PSD. Cum este și normal, din punctul meu de vedere. Asta nu înseamnă că n-am învățat din greșelile făcute de PSD în trecut, astfel încât să nu le repetăm. (…) În momentul în care ești condamnat, nu mai ești membru al PSD. În momentul acesta nu există această posibilitate… Nu există această posibilitate statutară. Nu cunosc detaliile, dacă are interdicții de a face sau a nu face politică, nu a reprezentat pentru mine o prioritate”, a explicat Marcel Ciolacu.

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Unii juriști sunt de părere că fostul lider PSD ar putea fi eliberat condiționat în acest an.

Citește și: