Marian Vanghelie, mesaj din tribunal pentru Piedone: În viaţă, dacă faci lucruri care nu sunt corecte, îţi vine ca un bumerang la un moment dat

În spațiul public au apărut informații conform cărora actualul primar din Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone, „l-ar fi turnat” pe Marian Vanghelie la DNA.

Curtea de Apel Bucureşti a judecat miercuri o contestaţie a DNA împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti de a-l lăsa liber pe fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie.

Fostul edil este cercetat penal de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu, într-un dosar cu prejudiciu de peste 256 milioane lei.

„Nu ştiu ce să vă zic de domnul Piedone. Eu vă zic aşa: viaţa e complicată şi în general ce dai, aia primeşti. Dumnezeu veghează asupra tuturor. Nu mă refer la dosarul penal (dosarul Colectiv, în car Piedone este condamnat la 8 ani de închisoare în primă instanță – n.r.), mă refer la modul general. În viaţă, dacă faci lucruri care nu sunt corecte şi încerci să păcăleşti pe cineva, îţi vine ca un bumerang la un moment dat, peste un an, peste doi. Nu rămâne nimic neplătit în viaţă”, le-a spus Marian Vanghelie jurnaliştilor, potrivit Agerpres.

Vanghelie a recunoscut că este „îngândurat” în legătură cu decizia pe care o va lua instanţa.

„Normal să fii puţin îngândurat, nu poţi să fii lejer, că pur şi simplu este o altă instanţă care analizează, dar am încredere că lucrurile se analizează corect şi atunci cred că Dumnezeu ne va ajuta (…) Nu există prejudiciu, că nu se poate calcula, trebuie expertiză (…)”, a mai spus Vanghelie.

Pe 14 ianuarie, Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA de arestare preventivă a fostului primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie, acuzat de DNA de trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu, într-un dosar de corupţie cu prejudiciu de peste 256 milioane lei, legat de achiziţii de produse la preţuri supraevaluate.

Judecătorii au dispus atunci ca fostul edil să fie plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. În schimb, şase oameni de afaceri implicaţi în acest caz au fost arestaţi preventiv.

DNA a făcut contestaţie, analizată miercuri de Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii au solicitat arestarea a 13 inculpaţi din acest dosar: fostul primar Marian Vanghelie; Paul, fratele lui Vanghelie; Marian Leonard Petre, fost director general al SC Economat Sector 5 SRL; Floricica Carmen Rămulescu, fost director achiziţii în cadrul Economat; Marian Lupaşcu, fost director general la SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA; Loredana Ionela Zidărescu, fostă şefă a Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice la societatea anterior menţionată, dar şi şapte administratori de societăţi comerciale.

Acuzațiile DNA

Conform DNA, la finele anului 2018, Marian Vanghelie, Marian Leonard Petre şi un om de afaceri ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane, administratori ai unor societăţi comerciale, şi care ar fi avut ca scop obţinerea de foloase de către firmele controlate de fostul primar şi implicit de persoanele care au sprijinit grupul prin prejudicierea bugetului SC Economat Sector 5 SRL, unde acţionar majoritar este Consiliul Local Sector 5.

„Obţinerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziţii de bunuri nelegale şi la preţuri supraevaluate (produse alimentare şi nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane şi dulciuri, cântare comerciale, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante etc.) de la societăţile controlate de aceştia. Grupul a acţionat în perioada 2018 – 2020 şi ar fi avut o structură bine determinată, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfăşurarea activităţii infracţionale”, precizează DNA.

La vârful ierarhiei, spun procurorii, s-ar fi aflat Marian Daniel Vanghelie, urmat de Petre Marian Leonard – directorul general al Economat Sector 5, precum şi un om de afaceri, suspect în cauză.

„Mecanismul de acţionare al grupului era unul complex. Astfel, după achiziţia bunurilor respective de către societăţile controlate de oamenii de afaceri de la diverşi furnizori, acestea erau revândute la suprapreţ către SC Economat Sector 5 SRL, în mod direct, dar şi prin crearea mai multor lanţuri comerciale în care erau interpuse aceleaşi societăţi, controlate de membrii grupării”, indică DNA.

Mai departe, arată anchetatorii, această societate ar fi revândut produsele respective la preţuri supraevaluate către aproape toate entităţile din subordinea Primăriei Sectorului 5 sau a Consiliului local Sector 5 – Administraţia Domeniului public, Administraţia Pieţelor Sector 5, Centrul Cultural şi de Tineret “Ştefan Iordache”, Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, şcoli, grădiniţe etc.

DNA menţionează că au existat creşteri de preţuri chiar şi de 31 de ori faţă de preţul practicat de furnizorul iniţial. Spre exemplu, un capsator de plastic mediu a fost achiziţionat de SC Economat Sector 5 SRL cu preţul de 81,6 lei, în condiţiile în care preţul iniţial a fost de 2,59 lei.

„Prin demersurile menţionate mai sus, ar fi fost produs un prejudiciu estimat în valoare totală de peste 256 milioane lei”, precizează procurorii.

Într-un context asemănător, arată anchetatorii, în perioada 2016-2019, Marian Vanghelie ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze din vânzarea de mărfuri supraevaluate către SC Economat Sector 5 şi ar fi primit suma totală de 80.463.800 lei, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra directorului general, Marian Leonard Petre, în scopul determinării acestuia să efectueze achiziţiile respective şi să asigure plata integrală, cu celeritate, a facturilor de vânzare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...