Marius Buga, acuzat de act sexual cu un băiat abandonat. Ce spune PRO TV?

Publicat: 09 feb. 2023, 16:40, de Victor Scarlat, în ACTUALITATE , ? cititori
Marius Buga, acuzat de act sexual cu un băiat abandonat. Ce spune PRO TV?

Marius Buga, corespondentul PRO TV pentru județul Dâmbovița, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru sex cu un minor. Potrivit datelor procurorilor, este vorba de un băiat de maximum 15 ani, abandonat într-un centru de plasament. Detaliile sunt șocante.

„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte se instrumentează un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 alin.1 şi 4 lit. b şi e din Codul penal, constând în aceea că în repetate rânduri, în perioada cuprinsă între vara anului 2021 şi data de 05.02.2023, a întreţinut acte sexuale orale şi anale cu un minor, cunoscând că acesta are vârsta mai mică de 16 ani şi profitând de situaţia vădit vulnerabilă a persoanei vătămate, datorată faptului că era instituţionalizat într-o casă de tip familial şi nu beneficia de sprijin material şi emoţional din partea părinţilor. La data de 07.02.2023 s-au efectuat mai multe percheziţii domiciliare pentru descoperirea şi strângerea de probe în scopul probării infracţiunii. În cauză s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană de sex masculin”, se arată într-un comunicat al Parchetului postat, astăzi, pe site-ul oficial al instituţiei.

Marius Buga a fost arestat pentru 30 de zile

Marius Buga a fost arestat preventiv, miercuri seară, în urma deciziei Judecătoriei Târgovişte, care a admis propunerea procurorilor.

Conform portalului instanţelor de judecată, inculpatul a contestat decizia instanţei.

Ce zice PRO TV

„Am aflat cu surprindere despre investigația care îl vizează pe angajatul Marius Buga. La nivel de companie condamnăm cu tărie orice acțiune imorală. Nu putem comenta această situație, dar suntem convinși că autoritățile iau toate măsurile pentru clarificarea acesteia. În momentul în care vom avea toate informațiile relevante, vom face demersurile necesare în cadrul companiei. Protecția minorilor este extrem de importantă pentru fiecare dintre noi!”, a transmis Pro TV.

Pe de altă parte, colegii săi de la redacția site-ului targovistenews.ro îl apără pe corespondentul Pro TV. Aceștia au fost contactați de EVZ și au declarat că:

„Nu sunt elemente care sa susțină o asemenea reclamație. Cercetările vor arată adevărul’, e poziția oficială a site-ului de știri locale.