„Maru”, dealerul care îi furniza droguri lui Vlad Pascu trimis în judecată de DIICOT

Publicat: 06 dec. 2023, 18:15, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
DIICOT

Trei tineri din anturajul lui Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor, care a omorât doi tineri în localitatea 2 Mai, au fost trimiși în judecată de către DIICOT.

Este vorba de Tudor Duma, zis „Maru”, şi fraţii Ştefan Ciprian Constantin şi Costin Anton Constantin. Inițial, aceștia se aflau în arest preventiv, acuzaţi de trafic de droguri de risc şi de mare risc, în formă continuată, deţinere de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu, în formă continuată, şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Anchetatorii au descoperit că Tudor Duma era cel care îi furniza în mod constant droguri lui Vlad Pascu. La un moment dat, acesta a spart farmacia spitalului Floreasca.

La rândul său, Maru făcea rost de droguri de la fraţii Constantin. Anchetatorii au mai descoperit că, în luna aprilie, Tudor Duma a oferit participanţilor la o petrecere (inclusiv minori), aproximativ 10 grame metamfetamină cristal pentru consum. Totodată, el a reţinut la domiciliul său, în vederea traficării, o cantitate Fentanyl, drog de mare risc.