Măsură inedită inedită împotriva răspândirii pandemiei. Țara în care vânzarea de alcool este strict INTERZISĂ

O țară interzice vânzarea de alcool ca răspuns la combaterea pandemiei. Aceasta este una din măsurile luate de autorități pentru a stopa răspândirea coronavirusului.

Vânzarea de alcool este acum interzisă în Africa de Sud. Această măsură strictă ar urma să diminueze presiunea la care este supus Sistemul Naţional de Sănătate în această perioadă. Prin această interdicție ar trebui să scadă simțitor numărul internărilor în spitalele de urgență.

Potrivit președintelui Cyril Ramaphosa susține că interzicerea alcoolului este o măsură eficientă în lupta împotriva pandemiei.

Există o serie de oameni care au participat la petreceri organizate ilegal, care au consumat băuturi, şi se plimbă iresponsabil prin spaţii aglomerate, fără a purta măşti”, a declarat preşedintele Africii de Sud, citat de Mediafax.

Este a doua oară anul acesta când această interdicție legată de alcool se aplică în Africa de Sud. O altă regulă strictă la care vor trebui să se supună cetățenii de acum în colo este purtatul măștii în spațiile publice. Aceste măsuri au fost implementate după ce, la începutul acestei săptămâni, Africa de Sud a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de cazuri într-o singură zi.

De la debutul pandemiei, Africa de Sud a înregistrat un sfert de milion de infecții cu Covid-19 și 4 000 de decese, fiind țara cea mai afectată de pe continent. Guvernul se aşteaptă ca până la sfârşitul anului să se înregistreze 50.000 de decese.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Scandal la Brăila: Primăria acuzată de fraudă cu fonduri europene în...

Primăria Brăila se află în centrul unui scandal major după ce a fost acuzată că a folosit Festivalul Peștelui, un eveniment finanțat din fonduri...