Mesaj pentru conspiraționiști de la Jennifer, fiica lui Bill Gates

Publicat: 14 feb. 2021, 05:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Mesaj pentru conspiraționiști de la Jennifer, fiica lui Bill Gates

Jennifer Gates, în vârstă de 24 de ani, studentă la Medicină în New York, a anunțat pe Instagram că s-a vaccinat cu prima doză de vaccin.

Fiica miliardarului Bill Gates, fondatorul Microsoft, s-a vaccinat împotriva COVID-19 și, într-o postare pe contul său de Instagram, a ținut să mulțumească oamenilor de știință și medicilor pentru eforturile lor. A făcut și o glumă, spunând că, din păcate, vaccinul nu i-a implantat în creier geniul tatălui său, potrivit The Independent.

Sunt mai mult decât privilegiată să primesc prima doză prin care ARNm îmi învaţă celulele să clădească un răspuns imun la virus. Ca student la Medicină şi medic în devenire, sunt recunoscătoare că îmi va oferi protecţie şi siguranţă pentru munca mea viitoare”, a scris Jennifer în postarea sa.

I-a îndemnat pe cei peste 357.000 de urmăritori să se vaccineze

Jennifer i-a îndemnat pe cei peste 357.000 de urmăritori ai săi pe Instagram să se vaccineze când va fi posibil, adăugând: „Cu cât mai mulţi oameni imunizaţi, cu atât vor fi comunităţile noastre mai sigure pentru toată lumea”.

În descrierea fotografiei de la postare, Jennifer apare cu un autocolant pe care scrie „Am primit vaccinul împotriva Covid-19”.

Presa americană a acordat atenție declarației fiicei lui Gates dedicată conspiraționiștilor (deoarece este foarte cunoscut faptul că tatăl său este obiectul multor teorii ale conspirației).

Ea a glumit spunând că „din păcate, vaccinul NU mi-a implantat în creier geniul tatălui meu. Măcar de-ar fi avut ARN această putere…”.