Mesaj puternic de la Comisia Europeană pentru România înainte de alegeri: „Suntem acasă în Europa”

Publicat: 13 mai 2025, 11:43, de Patrisia Brătan, în ACTUALITATE , ? cititori
Mesaj puternic de la Comisia Europeană pentru România înainte de alegeri: „Suntem acasă în Europa”
sursa foto: Calea Europeanã

Cu doar câteva zile înainte de alegeri, Comisia Europeană transmite un mesaj simbolic pentru România: „România este acasă în Europa, la fel cum Europa se regăsește în România”. Declarația, publicată pe pagina oficială de Facebook, este însoțită de un calendar dedicat, care întărește ideea apartenenței României la valorile și direcția Uniunii Europene.

Comisia Europeană: „Calendarul și albumul pot fi descărcate gratuit, în format digital”

Instituția a publicat un mesaj, pe pagina de Facebook, în care furnizează informații despre calendarul și albumul aferent anului 2025. Scopul acestora va fi cel de a arăta modul în care „România este acasă în Europa, la fel cum Europa se regăsește în România”.

Atât calendarul, cât și albumul au fost realizate cu ajutorul caricaturistului Costel Pătrășcan. De asemenea, gestul are loc în contextul turului II al alegerilor alegerilor prezidențiale 2025.

„Cu ajutorul caricaturistului Costel Pătrășcan, am realizat un calendar și un album aferent anului 2025, cu scopul de a ilustra faptul că România este acasă în Europa, la fel cum Europa se regăsește în România.
Calendarul și albumul pot fi descărcate gratuit, în format digital, accesând link-ul din primul comentariu”, este mesajul Comisiei Europene.

Turul II al alegerilor prezidențiale

Ziua turului II al alegerilor prezidențiale va avea loc duminică, 18 mai. Buletinul de vot va conține doar numele celor doi candidați ajunși în finala cursei electorale: George Simion și Nicușor Dan.

Pentru un vot valid, asigurați ștampila cu mențiunea „VOTAT” a fost o singură dată aplicată pe unul dintre cele două nume. În cazul în care nu sunteți în localitatea de domiciliu, există o variantă:

  • puteți vota pe liste suplimentare: în orice secție de votare, în afara localității în care aveți domiciliul sau reședința.

Cei aflați pe raza localității vor putea vota la secția la care au fost arondați. În cazul în care anumite persoane nu cunosc secția la care au fost arondate, pot afla. Ele ar trebui consulte site-ul Autorității Electorale Permanente, secțiunea Registrul Electoral.